"Daca asta este capitalismul, eu, muncitorul Iordache, declar ca vreau sa ma intorc la comunism"
0* Muncitorii ameninta ca nu intra la lucru pana cand conducerea nu "adopta o atitudine flexibila" * Conducerea a declarat greva ilegala si a anuntat muncitorii ca vor suporta consecintele
Un ordin al conducerii Uzinelor Dacia a interzis vineri intrarea oricarui strain in incinta intreprinderii. Drept straini au fost socotiti si liderii BNS. Urmare a ordinului, vineri dimineata, in jurul orei 9, cateva mii de muncitori huiduiau in curtea fabricii, iar in fata lor, dar de cealalta parte a gardului, circa 100 de lideri sindicali veniti din Bucuresti in semn de solidaritate cu protestatarii le transmiteau incurajari prin gard. In fruntea liderilor tinuti la poarta - Matei Bratianu, secretar general BNS. Catarat pe o lada, unul din vicepresedintii sindicatului din Dacia le explica suporterilor bucuresteni: "Suntem atat de saraci incat un om poate fi cumparat si cu 500.000 de lei... Daca asta este capitalismul, eu, muncitorul Iordache, declar ca vreau sa ma intorc la comunism. In naivitatea mea totusi nu cred ca asta este capitalism. La Dacia se instaureaza puscaria. Au fost oameni inchisi in sectii la ordinul directorilor ca sa nu iasa la greva..." Cand s-a aflat ca in fata uzinei au ajuns reprezentantii presei centrale, grevistii au inceput sa iasa pe poarta fabricii pentru a-si spune ofurile. "Am salariul de 3 milioane", tipa un barbat aratand fluturasul de salarii catre aparatele de fotografiat. "Au dat 8.000 de oameni afara, au crescut productia cu 10.000 de masini, acum mai vor sa mai dea 3.000 de oameni afara si sa mai creasca, inca, productia cu 10.000 de masini. Da' pentru noi, tot pe banii aia, ba, nici atat, ca daca e s-o iei la dolar, am salariul mai mic cu 20 de dolari fata de anul trecut!" Cateva sute de oameni au iesit pe poarta si au plecat spre piata sa cumpere mancare pentru colegii de protest. Cand au vrut sa se intoarca, paza intreprinderii nu le-a mai permis intrarea. Interdictia a fost ultima picatura pentru declansarea unui protest violent. "Uite nenorocitii de francezi pe ce dau banii - pe bodyguarzi. Stiti cat are un musculos d-asta, de trei ori cat mine, care lucrez in fabrica de 10 ani. Cica au fost nevoiti sa aduca o firma de paza ca-i furau muncitorii romani. Parca ei nu fura!" Huiduind si injurand bodyguarzii, cele cateva sute de oameni din afara fabricii s-au strans in jurul portii principale. De cealalta parte, cei ramasi in curtea fabricii s-au adunat si ei in jurul portii amenintand paznicii ca, daca nu deschid imediat, darama poarta. O data poarta deschisa larg, muncitorii au pornit triumfatori spre pavilionul central strigand "Hotii". "Nu atat francezii sunt de vina, ci directorii romani, slugi rele si nemiloase, care pentru 2.000-3.000 de dolari pe luna, cat au salariile, n-au mama, n-au tata", a strigat un lider sindical de pe treptele pavilionului. Protestul s-a incheiat spre amiaza. Oamenii au plecat spre casa amenintand ca nu vor relua lucrul pana nu le sunt acceptate cererile, respectiv cresterea salariilor cu 23 la suta si pastrarea tuturor celor 16.400 de angajati. Negocierile purtate vineri dimineata nu lasa sa se intrevada insa o solutionare rapida a conflictului. "Inchistare in nesimtire si aroganta" - a caracterizat Matei Bratianu atitudinea conducerii Dacia la negocieri si pe timpul conflictului. De cealalta parte, Gheorghe Popa, director executiv in cadrul secretariatului general al Uzinelor Dacia, a declarat ca la greva nu au participat decat 36,6 la suta din salariati, ceea ce face ca greva sa fie ilegala. Directorul s-a plans ca in cursul diminetii s-au inregistrat acte de violenta impotriva salariatilor care doreau sa lucreze, fapte consemnate in procesele-verbale ale inspectorilor de munca prezenti in uzina. De asemenea, intrarea in uzina a unor persoane straine fara acordul conducerii a fost catalogata dovada a faptului ca sindicatul local nu a reusit sa controleze situatia. Directorul a declarat ca intreaga conducere ramane deschisa dialogului, dar greva trebuie sa inceteze, fiind ilegala. Precizam ca oferta conducerii este o marire a salariului cu 14 la suta.