Cum se recunoaste un judecator corupt

Un judecator corupt se recunoaste mai usor decat un judecator foarte corupt. Judecatorul foarte corupt se comporta ca un magistrat exemplar, are o buna si meritata reputatie, atat sub aspect

Un judecator corupt se recunoaste mai usor decat un judecator foarte corupt. Judecatorul foarte corupt se comporta ca un magistrat exemplar, are o buna si meritata reputatie, atat sub aspect profesional, cat si moral, deoarece judeca in general corect; dar trage din cand in cand cate un tun zdravan, de se cutremura copertile dosarului. Coruptul de rand nu face distinctie intre cauze importante - pretabile la "tunuri" - si cauze de rand, intre bogati si saraci, intre napastuiti si favorizati de soarta. Pacifist, el a renuntat la tunuri si mulge vaca legata la ochi de cate ori se iveste ocazia. Iar ocazia se iveste dupa cum judecatorul face parte dintr-o instanta corupta ori o instanta corecta. Orice justitiabil poate simti pulsul instantei de cum intra pe usile ei. Principalul semnal il da arhiva. Experienta denota ca acolo unde presedintii sunt preocupati de ordinea si corectitudinea activitatii de judecata, impun, in primul rand, ordine si disciplina in arhive. Si invers, acolo unde pestele de la cap se strica, arhivele merg prost, se pierd acte, arhivarii sunt impertinenti, accesul la dosare este ingreunat. In instantele tolerante la coruptie, judecatorul predispus face parte dintr-un sistem, i se repartizeaza cu predilectie cazurile cu "uger", spre exemplu revendicarile, apoi ca dosarul respectiv pare marcat cu un semn special, care-l face recognoscibil celor care trebuie sa aiba grija de el. Imi amintesc de un caz in care o judecatoare obligase un chirias la peste o suta de milioane lei despagubiri pentru ca crease cateva pete de iod pe pardoseala unui depozit de produse medicamentoase. Era clar ca judecatoarea fusese pe mana cu proprietarul si cu expertul numit in cauza. S-a ajuns in faza executarii, paratul debitor a platit suma si a facut demersuri sa i se ridice poprirea. Toata lumea era diligenta pana punea mana pe dosar; dintr-o data il puneau de o parte ca si cum ar fi fost fierbinte, lucrurile se complicau, pentru te miri ce devenea necesara aprobarea conducerii instantei, se etala cu voluptate bataia de joc. Atitudinea semana cu a acelor asasini care, dupa ce comit crima, mai isi bat si joc de cadavru. La un moment dat, o alta judecatoare, pe care o consideram serioasa, mi-a solicitat sa-i aduc in cabinetul ei un act; m-am conformat in 15 minute, dar, surpriza: intr-un sfert de ora, judecatoarea binevoitoare se schimbase cu 180 de grade, devenise incruntata, agitata, evident ostila si mi-a declarat ca a solutionat cauza. Explicatia era la vedere: judecatoarea initial binevoitoare impartea acelasi birou cu judecatoarea "patata" cu iod. Peste foarte putin timp, aveam sa citesc in ziare ca pentru amandoua s-a dispus suspendarea din functie in vederea cercetarii penale, iar mai incoace, trimiterea in judecata. Coruptul solitar manifesta simptomele lui. Unul dintre indicii este cel statistic: modul ciudat in care solutioneaza anumite pricini. In cazul altora, bizareria e si mai evidenta. Cunosc un judecator care solutioneaza corect un anumit gen de cauze, dar care "greseste" exact cand una dintre parti e miliardar; greseste in favoarea acesteia, desigur. Un alt simptom rezida in ritmul de solutionare. Judecatorul corupt este foarte lent in prima parte a procesului, acorda termene lungi, amana pentru motive puerile, apoi schimba brusc cadenta, devenind extrem de operativ; ca un mecanism inainte si dupa ungere. Totusi, judecatorul corupt nu fusereste, el e mai degraba rabdator, grijuliu. Admite toate probele, se acopera cu expertize, se deranjeaza la cercetari locale, face totul ca dosarul sa para "beton". Fisurile le insinueaza cu dibacie in detalii: modul de consemnare al declaratiilor, selectia intrebarilor din interogatorii si a obiectivelor propuse pentru expertize, consemnarea in incheierile de sedinta a incidentelor procedurale, intinderea unor capcane procedurale. Acestea se fac cu zambetul pe buze. Avocatii batrani stiu ca nimic nu e mai primejdios decat amabilitatea unui judecator, atitudinea sa mieroasa si nimic nu e mai de dorit decat o atitudine dugoasa, afisat ostila, in sedinta de judecata. Asta pentru ca magistratul e obsedat sa-si disimuleze convingerea deja formata, motiv pentru care il mustruluieste pe viitorul castigator si il duce cu zaharelul pe viitorul perdant. Apoteoza judecatii - hotararea - poarta si ea semnele subiectivismului. Domina sofismele, tautologiile, respingerea capricioasa a contraargumentelor, inclusiv a jurisprudentei invocate. Profitandu-se de principiul teoretic ca practica nu constituie izvor de drept, se inlatura, chiar cu o nota de dispret, pana si invocarea unor decizii ale Curtii Supreme de Justitie. O situatie aparte o au hotararile pronuntate in urma unor dezbateri cu participanti de paie, cum a fost Primaria Capitalei in procesele de revendicare. In acele cauze, argumentatia hotararilor copleseste intr-o jumatate de rand sau maximum trei-patru randuri. Ar fi superfluu sa se inteleaga din aceste randuri ca Justitia are numai slujitori corupti. Dimpotriva. Daca am fi crezut asta, micul ghid orientativ nu-si mai avea rostul.