Cum fentează legal „şmecherii“ obligaţia de a purta mască

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care vor să ocolească regulile sanitare îşi fac rost de documente doveditoare

În plină pandemie cu noul coronavirus, în timp ce numărul de noi infectări zilnice cu SARS-CoV-2 se află constant în jurul cifrei de 10.000, tot mai mulţi români profită de unele „scăpări” ale reglementărilor legale pentru a  motiva refuzul de a purta mască.

 Este vorba de cei care atunci când sunt luaţi la întrebări pentru că nu au nasul şi gura protejate au replici de genul „am probleme de respiraţie”, dar care şi-au pregătit şi acte doveditoare în acest sens. 

Portul obligatoriu al măştii de protecţie pe perioada stării de alertă este reglementat printr-un ordin comun al ministerelor Sănătăţii şi Afacerilor Interne, emis pe 22 mai 2020. „Pe durata stării de alertă, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile şi cu respectarea Instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin”, se arată clar în document. Numai că stricteţea cu care trebuie respectată reglementarea este redusă serios de conţinutul unei anexe a documentului unde sunt prevăzute cazurile de derogări de la regulă. Între acestea este prevăzută şi situaţia persoanelor care „suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare”  şi care pot astfel să circule fără mască. 

S-a ignorat recomandarea specialiştilor

Derogarea este cu atât mai ciudată cu cât specialiştii Comisiei de Pneumologie din Ministerul Sănătăţii consideră într-un document  emis pe 21 aprilie 2020 că persoanele care au deficienţe de respiraţie  pot avea mari probleme dacă fac COVID-19. „Pacienţii cu maladii respiratorii cronice sunt consideraţi o categorie de risc crescut pentru infecţia cu coronavirus, alături de pacienţii cu diabet zaharat, boli cardiace severe şi boli renale cronice”, se arată în document. 

Ba mai mult, pacienţii cu Bronhopneumopatie cronică obstructivă (BPOC) „sunt printre cei mai expuşi la riscul de spitalizare şi deces în cazul infecţiei Covid19. Este cunoscut că orice infecţie virală respiratorie poate genera o exacerbare a BPOC, fiind cauză de afectare a calităţii vieţii şi creştere a morbidităţii şi mortalităţii în BPOC”, mai arată pneumologii Ministerului Sănătăţii. Din acest motiv, specialiştii au considerat că pacienţi cu probleme respiratorii trebuie să respecte cu stricteţe măsurile recomandate populaţiei pentru limitarea răspândirii virusului. Între altele vorbim de „purtarea obligatorie şi corectă a unei măşti de protecţie în afara casei, care să acopere gura şi nasul”. Această recomandare foarte clară a specialiştilor a fost total ignorată o lună mai târziu de ministerele Sănătăţii şi Afacerilor Interne.

Se vor plimba fără mască până ajung în spital

Expert în boli infecţioase şi tropicale,  profesorul Emanoil Ceauşu susţine că, din punct de vedere medical, pot exista persoane cu probleme respiratorii care nu pot purta mască, dar că, cel mai probabil, pe aceştia nu îi vedem pe stradă sau la cumpărături. „Sunt afecţiuni respiratorii incompatibile cu masca, iar oamenii care suferă de acestea beneficiază de adeverinţă de la medic pentru a putea umbla neprotejaţi. Numai că aceşti pacienţi sunt suferinzi şi nu umblă pe străzi sau în magazine, mai ales neprotejaţi. Aceşti oameni abia merg la un control medical cu toate măsurile de protecţie. Dar avem multă şmecherie în ţara asta. Cei care se cred peste lege şi care ignoră regulile îşi fac rost de un document, iar hârtia suportă orice. Este obiceiul clasic al unui segment al populaţie de a ocoli regulile. Şi, cel mai probabil, vor trece pe lângă reglementări până când ajung în spital”, a precizat profesorului Emanoil Ceauşu. 

Neglijemţă criminală

La rândul lui, psihiatrul Gabriel Diaconu spune că în aceste cazuri o mare parte din vină revine medicilor care emit astfel de documente. „Nu este neapărat vina celor care cer astfel de documente, ci a celor care le eliberează. Nu ar fi de mirare să vedem că persoanele care umblă cu adeverinţă pentru nepurtarea măştii au o relaţie la un medic. Numai că cei din urmă sunt total de condamnat. În legislaţia penală americană există în infracţiune la care ar putea fi încadrate şi aceste cadre medicale. Este vorba de «neglijemţă criminală», care este destul de dur pedepsită”, a precizat medicul psihiatru. 

Derogarea este ilegală în Statele Unite

În Statele Unite, din punct de vedere legal, nu este posibilă obţinerea unei derogări de la purtarea măştii, arată Universitatea Johns Hopkins. „În unele zone au apărut adeverinţe false care susţin că posesorul acesteia este scutit de reglementările privind purtarea măştii. În documentele respective se arată că titularul are o afecţiune fizică sau psihică acoperită de legea persoanelor cu dizabilităţi care ar face imposibilă purtarea măştii. Departamentul de Justiţie al Statelor Unite transmis ce aceste scutiri sunt false”, au precizat reprezentaţii Johns Hopkins.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare