Cum au falsificat naziştii trecutul?
0Începuturile cãutãrii unei preistorii puternic naţionaliste, centrate pe arianism, dateazã de la sfârşitul primului rãzboi modial şi Tratatul de la Versailles, când se încearcã fãurirea unei continuitãţi care sã ateste menirea înaltã a poporului german ca metodã de contracarare a prevederilor înjositoare ale tratatului.
Opera lui Tacitus a fost în decursul secolului al XX-lea instrumentalizatã de regimul nazist, în vederea întãririi naţionalismului şi recuperãrii gloriei romane de cãtre noua Germanie. Ideea de a utiliza arheologia ca propagandã naţionalistã a fost foarte mult alimentatã de descrierile din Germania lui Tacitus, sau mai bine zis de interpretãrile asupra acestora, puternic conotate ideologic şi selectate astfel încât sã corespundã unei anumite imagini despre poporul german, despre noul homo germanicus care se încerca creat.
Astfel, sunt valorificate îndeosebi remarcile autorului latin cu privire la barbarii teutonici, lãudaţi pentru lupta lor neîncetatã împotriva asupritorilor romani, cãrora naţional-socialismul le atribuie imaginea rousseauianã a bunului sãlbatic, opusã celei a corupţiei morale din cadrul societãţii romane. Este reţinutã aşadar doar una dintre posibilele funcţii ale discursului taciteic, urmând scopul de a extrapola aceastã diferenţã de culturã în mediul social german.
Partidul nazist respingea mediul urban decadent şi consumerist, a cãrui proastã calitate o punea pe seama influenţelor nefaste ale raselor inferioare precum evreii şi infiltraţiilor comuniste. Contraimaginea o afla într-un mod de viaţã primar, care sã onoreze vechile virtuţi şi sã privilegieze relaţia cu natura. Noul tip de om, caracterizat de rigiditate, austeritate, spirit combativ, disciplinã, îşi gãsea legitimarea în portretul antic manipulat ideologic.
Germania devenea o operã cunoscutã de majoritatea persoanelor influente din Partidul Nazist. Textul, etnografie politicã a nord-estului Galliei, regiune din afara autoritãţii romane, trateazã unul dintre cei mai feroce duşmani ai Romei, deci etnografia sa se încadreazã discursului politic roman. Este improbabil ca Tacitus sã fi fost un observator direct, deci viziunea sa, bazatã pe relatãrile altor martori, este o distanţare de realitate, distanţare care va deveni tot mai pronunţatã de-a lungul secolelor, în funcţie de gradul de distorsionare a informaţiei în vederea anumitor scopuri propagandistice.
Citeşte mai departe cum şi-au reconstruit naziştii o istorie fictivă pe Historia.ro