Crucea Roşie Română a achiziţionat 10 aparate de testare rapidă COVID-19 şi 300 de kituri de testare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crucea Roşie sprijină testarea persoanelor suspecte de COVID-19 FOTO Crucea Roşie

Crucea Roşie Română a achiziţionat, cu sprijinul OMV Petrom, 10 aparate de testare rapidă COVID-19 şi 300 de kituri de testare pe care le vor distribui către mai multe spitale.

Aparatele de testare rapidă şi 300 de kituri de testare au ajuns în ţară şi sunt în procedura de configurare. Acestea vor fi distribuite către mai multe spitale din ţară, în perioada imediat următoare, conform recomandărilor date de Ministerul Sănătăţii, singura autoritate care are o evidenţă centralizată şi actualizată la zi cu necesarul spitalelor din România, conform unui comunicat de presă remis Adevărul.

Astfel, 7.200 de persoane pot fi testate cu 300 de kituri de testare. Rezultatul unui test este disponibil în aproximativ 40 de minute. Aparatele au un grad ridicat de precizie şi elimină riscul de contaminare. Fiecare kit de diagnosticare COV19 prin tehnica PCR, conţine 24 de mostre, fiind dotat cu întreaga linie necesara testării (reactivi, micropipeta, centrifuga, instrumente pentru prelevarea mostrelor si recipiente pentru stocarea acestora). Cele 300 de kituri achiziţionate vor putea asigura testarea a 7 200 de persoane. Valoarea aparatelor şi a kit-urilor aferente este de 1 200 00 euro.

„Aparatele de testare rapidă sunt sisteme portabile complet automatizate, de generaţie nouă care utilizează tehnica RT-PCR în vederea detectării genelor ce indică prezenţa virusului SARS-COV-2. Datorită tehnicii revoluţionare, aparatele au un grad ridicat de precizie, elimină riscul de contaminare şi reduce timpii de aşteptare pentru obţinerea unui rezultat. Astfel de la 24 de h timpi de aşteptare pe aparate clasice, la 40 de minute timp de aşteptare pentru aflarea rezultatului unui test pe aparatele de testare rapidă. Procesul de testare implică: prelevarea mostrelor din tactul respirator superior care sunt apoi prelucrate într-un singur recipient în vederea extragerii, amplificării şi analizării acidului nucleic prezent pentru obţinerea unui rezultat concludent”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Donaţia OMV Petrom de 1 milion de euro a fost utilizata pentru achiziţia a 10 echipamente iPonatic şi a 300 de kit-uri de testare pentru diagnosticare rapidă COVID-19.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani