COVID-19: Instituţiile publice şi private analizează posibilitatea ca o parte din personal să lucreze de la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte dintre români ar putea lucra de acasă o perioadă

Instituţiile publice şi private vor analiza posibilitatea ca o parte din personal să-şi poată desfăşura atribuţiile de serviciu de la domiciliu.  Aşa a anunţat în această dimineaţă Grupul de Comunicare Strategică.

UPDATE 15:40 Gabriela Firea a anunţat că există încă 3 persoane infectate cu noul coronavirus în Capitală, Edilul a postat marţi, la amiază, pe pagina sa de Facebook că ar fi vorba despre rudele bărbatului în vârstă de 60 de ani, declarat luni seară bolnav. „Înca 3 persoane cu test pozitiv de coronavirus în Bucuresti! Fiul, nora şi nepotul domnului de 60 de ani, declarat aseară bolnav de COVID 19. Multă sănatate! Putere medicilor şi asistentelor de la Spitalul Victor Babeş”, a transmis Firea, marţi, pe pagina de socializare.Aceasta a mai precizat că ancheta epidemiologica a Direcţiei de Sănătate Publică, pentru persoanele cu care au intrat in contact, continuă.

UPDATE 10:55: Simulările la clasele a VIII-a şi a XII-a se amână ca metodă de prevenţie pentru reducerea riscului de infectare cu noul coronavirus, a anunţat Inspectoratul şcolar municipal. 

UPDATE 10:50: Studentul din Univeristatea Petrol-Gaze  Ploieşti, recent întors din Italia, care a fost ridicat din cămin ieri, cu izoleta SMURD, nu are coronavirus. Cel puţin aşa indică rezultatul primului test efectuat la Matei Balş. Studentul va rămâne internat la Movila şi va fi externat numai după ce alte două teste vor ieşi negative. 

Asta în timp ce specialiştii avertizează că vârful epidemiei de COVID-19 s-ar putea înregistra în aprilie. Potrivit medicului Alexandru Rafila, experţii au ajuns la această concluzie bazându-se pe modul în care evoluează alte coronavirusuri cunoscute.

UPDATE Pacientul 16 confirmat cu coronavirus, care era deja internat la spitalul Dimitrie Gerota în momentul în care a fost testat pozitiv, a împărţit mărţişoare la serviciu pe 2 martie intrând în contact cu cel puţin 120 de persoane. El este fost cadru MAI, iar acum lucrează la ADP Sector 4 unde este în plină desfăşurare o anchetă epidemiologică.

Măsura vine după ce ieri seară a fost aprobată suspendarea procesului de învăţământ în unităţile şcolare din învăţământul preşcolar, gimnazial, liceal, postliceal şi profesional, în perioada 11-22 martie a.c., cu posibilitatea prelungirii acestei măsuri în funcţie de situaţie.

A fost aprobată suspendarea transportului rutier de persoane pentru toate cursele înspre şi dinspre Italia. Măsura este valabilă de astăzi, 10 martie până pe 31 martie 2020.

De asemenea, începând cu data de 12 martie şi până la 31 martie a.c. sunt suspendate transporturile feroviare către şi dinspre Italia.

Sunt sistate programele de studii de tip schimb de experienţă şi stagii de practică în spitale ale studenţilor şi cursanţilor şcolilor postliceale sanitare, dacă nu au fost începute înainte de 9 martie a.c.

A fost instituită obligaţia pentru unităţile de alimentaţie, precum şi pentru furnizorii publici şi privaţi de transport persoane, de a dezinfecta suprafeţele frecvent, de a evita aglomeraţia de persoane în spaţiile comerciale, de a dezinfecta frecvent habitaclul în mijloacele de transport.

Pentru evenimentele cu un număr de maxim 200 de participanţi, nu este necesar să fie solicitat avizul direcţiei de sănătate publică.

Instituţiile publice şi private vor analiza posibilitatea ca o parte din personal să-şi poată desfăşura atribuţiile de serviciu de la domiciliu.  

Cazurile din România

Până astăzi, 10 martie, la nivel naţional au fost confirmate 17 cazuri de cetăţeni infectaţi cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României.

Dintre cei 17 cetăţeni care au contactat virusul, 5 sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi. 

Toţi pacienţii internaţi au o stare generală bună, iar persoanele în vârstă şi care au boli cronice sunt monitorizate cu atenţie. Aceştia sunt internaţi în spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 52 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală. 

În cursul zilei de ieri, 9 martie, au fost înregistrate 280 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 2.376 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE. De asemenea, cetăţenii români din străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situaţia privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european şi global, făcând precizarea că România se numără printre statele cel mai puţin afectate de acest virus.

Până la data de 9 martie 2020, au fost raportate 11 577  de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fos înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur