Consiliile locale pot suplimenta ajutorul pentru încălzire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 6 milioane de români primesc sprijin financiar

Consiliile locale vor putea suplimenta, din bugetele proprii, ajutoarele pentru încălzirea locuinţei, peste cele stabilite de guvern. Aceasta este noutatea hotărârii de guvern, aprobată ieri, care conţine normele metodologice de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor.
Cei care beneficiază de ajutorul pentru încălzire sunt familiile şi persoanele singure cu venituri reduse. E nevoie de completarea unei cereri şi a unei declaraţii pe proprie răspundere privind componenţa familiei, veniturile acesteia şi numărul de camere, care se depun la primării. Veniturile declarate vor fi cele realizate de membrii familiei în luna anterioară. În baza acestor formulare, primarii emit dispoziţii de acceptare/refuzare a ajutorului, pe care le transmit beneficiarilor prin intermediul furnizorilor RADET sau Distrigaz - sau prin asociaţiile de proprietari, până la data de 1 noiembrie. În cazul celor care îşi încălzesc locuinţa cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, ajutorul se acordă o singură dată pentru toată perioada rece şi este de 50 RON pe lună. Pentru cei care locuiesc în apartamente cu mai mult de patru camere, ajutorul va fi calculat în funcţie de consumul maxim lunar pentru un apartament cu patru camere. Pentru persoanele singure care beneficiază de ajutorul social pentru venitul minim garantat, compensarea suplimentară se acordă în proporţie de 100 la sută. Vor beneficia de ajutor familiile sau persoanele singure cu venituri până la 500 de RON, iar persoanele singure beneficiază de un ajutor mai mare cu 10 la sută decât familiile din aceeaşi tranşă. Se estimează că ajutoarele pentru încălzirea cu gaze naturale vor creşte cu aproximativ 14 la sută. Peste 6 milioane de persoane vor beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinţei.

Mai multe pentru tine:
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Sindicaliștii din educație anunță proteste masive în prima zi de școală: „Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune”
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Muncitor străin, bătut cu parul până la comă de un român din Cluj. Incidentul a avut loc în aceeași zi cu cel din Capitală
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram