Colonelul Bălan, condus pe ultimul drum de mii de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.000 de persoane au participat, ieri, în Focşani, la înmormântarea locotenent-colonelului ştefan Bălan şi a soţiei acestuia, Maricica, în ziua în care cei doi ar fi împlinit 39 de

Peste 2.000 de persoane au participat, ieri, în Focşani, la înmormântarea locotenent-colonelului ştefan Bălan şi a soţiei acestuia, Maricica, în ziua în care cei doi ar fi împlinit 39 de ani.
La funeralii, precum şi la ceremonia militară organizată la sediul Batalionului 280 Infanterie au participat, printre alţii, ministrul apărării, Teodor Atanasiu, şi şeful Statului Major al Armatei, generalul Eugen Bădălan. Cu această ocazie, locotenent-colonelul ştefan Bălan, care a fost comandantul batalionului, a fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de comandor pentru militari cu însemn în război. Decretul de conferire a medaliei a fost semnat de preşedintele Băsescu pe 28 iunie, iar distincţia trebuia oferită pe 28 iulie, la întoarcerea în ţară a ultimului detaşament din Batalionul 280 Infanterie. Cei 450 de militari conduşi de locotenent-colonelul ştefan Bălan au activat, timp de şase luni, în Irak, îndeplinind 1.500 de misiuni de escortă şi pază. ştefan şi Maricica Bălan au murit, în ziua revenirii din Irak, într-un accident rutier. Fetiţa lor de 14 ani se află în comă profundă.

Mai multe pentru tine:
Salvator de vieți cu normă întreagă și sculptor cu har. „E ceva care te cheamă, asta simt eu”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză