Cod portocaliu de furtuni şi grindină pentru aproape jumătate din ţară, până la ora 23.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

Meteorologii au emis luni două avertizări, cod galben şi cod portocaliu de vreme instabilă. Cea mai mare parte a ţării va fi afectată de furtuni şi grindină, începând de la prânz.

Astfel, începând cu ora 10.00, meteorologii au instituit cod galbeninstabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil până marţi noapte la ora 23.00. 

În intervalul menţionat, în sud-vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe spaţii mici grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

Totodată, în intervalul 24 august, ora 12:00 – 24 august, ora 23:00, Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată cu căderi de cantităţi de apă însemnate.

 În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpaţii Meridionali şi Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 30...40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50...70 l/mp.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online