Circulaţia feroviară pe Valea Prahovei este în continuare îngreunată de copacii căzuţi pe şine
0Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a informat azi că circulaţia feroviară între Predeal şi Timişul de Sus este în continuare îngreunată din cauza ninsorilor abundente care au
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a informat azi că circulaţia feroviară între Predeal şi Timişul de Sus este în continuare îngreunată din cauza ninsorilor abundente care au provocat prăbuşirea copacilor pe calea ferată.
"Începând cu ora 7.22 s-a închis firul II de circulaţie, trenul rapid 371 care se afla în parcurs urmând să aştepte redeschiderea circulaţiei. Între orele 8.05 - 8.24 firul I de circulaţie a fost blocat de căderea copacilor pe distanţa Predeal - Timişul de Sus", se precizează într-un comunicat remis azi de Ministerul Transporturilor.
CFR cere scuze călătorilor şi informează că echipele sale de intervenţii lucrează pentru a îndepărta copacii căzuţi şi pentru a reface linia de contact în cel mai scurt timp.