Cine sunt corporaţiile? Intră în dezbatere cu Dinu Patriciu şi află care e relaţia dintre corporatism şi capitalism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezbaterea săptămânii

Corporaţiile nu sunt rezultatul şi, implicit, nici susţinătorul natural al Capitalismului: Corporaţiile preced apariţia sistemului capitalist, ele găsindu-şi originea în sistemul de monopol mercantilist al monarhiilor absolute, sistem pe care însuşi Adam Smith l-a atacat în cartea sa, Avuţia Naţiunilor (1776).

În prezent, corporaţiile înţeleg că ele servesc o mare masă de consumatori, dar sunt ostile orcărei forme de concurenţă care provoacă scăderea preţurilor, creşte calitatea produselor şi le pun afacerile în primejdie. Pentru ele, la fel ca şi în evul mediu, salvarea rămâne suveranul, adică statul, care poate oferi protecţie prin subvenţii, cote, licenţe, tarife, preţuri fixe, contracte colective de muncă, şi alte exemple de politici intervenţioniste. Scopul acestor măsuri este de a creşte costurile pentru competiţie, fie actuală sau viitoare şi pentru a o împinge spre faliment, fără a lua în calcul consecinţele pentru consumatori în termen de preţ sau de calitate.

 Intră aici în dezbatere cu Dinu Patriciu şi află care e relaţia dintre corporatism şi capitalism


Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii