Cîmpeanu, despre bugetul ministerului: Nu am avut îngrijorări că nu va fi înţeleasă la nivelul Guvernului importanţa Educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto george calin

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că nu a văzut bugetul final alocat ministerului pe care îl conduce, însă adaugă că nu a avut niciun moment "îngrijorări" legate de faptul că bugetul pentru acest an nu va fi mai mare decât execuţia bugetară a ministerului pe anul trecut.

"Nu am avut îngrijorări că nu va fi înţeleasă la nivelul Guvernului importanţa Educaţiei", susţine el. Cîmpeanu spune că în buget este prevăzută suma de 536 de milioane de lei pentru bursele elevilor şi că a fost majorat costul standard per elev.

"O să mă uit pe bugetul care s-a publicat, o să mă uit pe forma finală a bugetului, el a suportat, după cum ştiţi, discuţii şi imediat ce mă voi uita atent, mă voi pronunţa. (...) Nu mi-am declarat nicio clipă îngrijorarea că s-ar putea întâmpla ceea ce am declarat în ziua preluării mandatului cu privire la comparaţia cu bugetul Ministerului Educaţiei pe anul 2020. Am spus că dacă nu este măcar cu un leu mai mare decât execuţia pe 2020, eu nu ştiu să abordez lucrurile din educaţie. Vizavi de această afirmaţie pe care am făcut-o, încă din prima zi de preluare a mandatului, chiar la audieri în Parlament am făcut-o, nu am avut îngrijorări că nu va fi înţeleasă la nivelul Guvernului importanţa Educaţiei”, a afirmat ministrul Educaţiei, joi, la Digi 24. 

Când i s-a atras atenţia că bugetul pentru acest an al Ministerului Educaţiei este de 31,1 miliarde lei, faţă de 32,8 miliarde de lei anul trecut, ministrul a răspuns că cifrele nu pot fi comparate, căci bugetul pe anul 2020 includea şi bugetul pentru Cercetare, pe când cel de acest an este doar pentru Educaţie. 

"Anul trecut era Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi bugetul ministerului era împreună, educaţie şi cercetare. Dacă dăm la o parte partea de cercetare şi rămânem cu execuţia pe educaţie avem 28,276 miliarde lei. Dacă este aşa, este o surpriză foarte plăcută, mă aşteaptă o perioadă de muncă”, a răspuns Cîmpeanu. 

În ceea ce priveşte transportul pentru studenţi, ministrul a afirmat că "crede" că acesta va fi decontat în proporţie de 50% pentru anul calendaristic, dar nu pentru cel universitar, variantă pe care, de altfel, Cîmpeanu afirmă că a susţinut-o în faţa altor "ipoteze de lucru”.

"Cred că a rămas 50% pentru toate drumurile pe întregul an calendaristic, nu pe an universitar. (...) Asta cred că este varianta care a rămas, la elevi însă, este decontat transportul sută la sută – şi transportul local, şi naveta, orice formă de transport pentru elevi”, a arătat ministrul.

Ministrul a arătat că, în premieră, în buget este prevăzută suma de 536 de milioane de lei pentru bursele elevilor. Până acum autorităţile locale suportau costurile cu bursele elevilor. Şi costul standard per elev a fost majorat, iar sumele în plus vor fi direcţionate mai mult pentru cheltuielile materiale ale şcolilor de la sat, decât către şcolile din mediul urban, a precizat ministrul.

El a precizat că educaţia poate beneficia de asemenea de "nişte miliarde de euro” din fonduri europene, respectiv prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi din Programul Naţional Educaţie şi Ocupare, care se adaugă bugetului naţional."Important este să putem gestiona eficient aceste resurse”, a concluzionat ministrul.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"