Certificatul verde nu va fi obligatoriu la slujbele religioase. Rafila: Rolul educativ al Bisericii în respectarea regulilor generale este extrem de important

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Calin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat, vineri, că certificatul verde nu va fi folosit la slujbele religioase, în această privinţă opinia fiind unanimă.

Potrivit ministrului, rolul educativ al Bisericii în respectarea regulilor generale este extrem de important şi poate să contribuie la controlul pandemiei şi încercăm să utilizăm şi acest instrument.

„Sunt câteva lucruri foarte clare. Toată lumea a fost de acord. Nu vom utiliza un astfel de document (certificatul verde - n.r.) în ceea ce priveşte slujbele religioase. Aici părerea este unanimă. Dimpotrivă, avem nevoie de suportul Bisericii”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

El a precizat că a avut deja o primă întâlnire cu reprezentanţii cultelor religioase.

„Rolul educativ, în afară de partea religoasă, rolul educativ al Bisericii în respectarea regulilor generale este extrem de important şi poate să contribuie la controlul pandemiei şi încercăm să utiizăm şi acest instrument”, a spus Rafila.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS