Ce spune reţeaua privată Regina Maria despre propunerea ministerului Sănătăţii privind contribuţia personală în clinicile private

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reţeaua de clinici private de sănătate Regina Maria a emis o reacţie la propunerea Ministerului Sănătăţii de a introduce, printr-o ordonanţă de urgenţă, o contribuţie personală a pacienţilor care se vor adresa zonei private.

„Salutăm propunerea Ministerului Sănătăţii de a reglementa contribuţia personală, cu scopul de a acoperi diferenţa dintre costul decontat de CNAS şi costul real al serviciilor medicale private.  Contribuţia personală poate reprezenta o sumă plătită în mod direct de pacienţi şi trebuie privită ca o oportunitate”, transmit reprezentanţii Regina Maria.

Potrivit lor, există mai multe categorii de pacienţi: cele pentru care această măsură va asigura acces la servicii medicale private mai ieftine şi cele cărora le va oferi posibilitatea de a beneficia în continuare de anumite servicii, la specialităţi medicale unde costul real al acestor servicii este în continuă creştere.

Regina Maria subliniază că o astfel de reglementare ar avea un impact pozitiv major pentru pacienţi, asigurându-le acestora o serie de beneficii, pe mai multe paliere:

  • Facilitarea accesului la servicii medicale moderne şi de calitate – în sistem privat, precum şi la cele mai noi soluţii de diagnostic şi de tratament, aparatură de ultimă generaţie, condiţii de maximă siguranţă. Concret, serviciile medicale vor deveni şi mai accesibile unui număr mai mare de persoane.
  • Creşterea standardului de calitate din sectorul medical românesc, în ansamblu. Orice iniţiativă de finanţare este binevenită şi contribuie la asigurarea unui nivel optim de funcţionare a sistemului sanitar.
  • Susţinerea investiţiilor în sistemul medical românesc, prin atragerea de noi fonduri, odată cu reglementarea contribuţiei personale.

„În plus, introducerea unei astfel de măsuri va echilibra costurile cu forţa de muncă şi nu numai, costuri care în ultima perioada au adăugat o presiune financiară suplimentară în sistemul medical. În ultimii doi ani, toate cheltuielile din domeniul sănătăţii au crescut semnificativ – atât în sistemul public, cât şi în cel privat, însă finanţarea sistemului nu a crescut proporţional. Prin urmare, ne manifestăm susţinerea faţă de iniţiativa Ministerului Sănătăţii, precum şi deschiderea către un dialog în vederea implementării celor mai bune soluţii pentru sistemul medical şi pentru pacienţii din România”, conchid reprezentanţii clinicii private.

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect prin care susţine că doreşte să dea posibilitatea persoanelor asigurate în sistemul public de asigurări sociale de sănătate să beneficieze de servicii medicale la furnizorii privaţi aflaţi în contract cu CNAS, cu plata de către asigurat numai a diferenţei dintre tariful furnizorului privat şi cel suportat de CNAS, cu informarea şi acordul în prealabil al acestuia. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”