Ce se întâmplă cu ora de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa în 2019. Astfel, statele membre vor avea libertatea de a decide dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă.

„Schimbarea orei trebuie să înceteze. Statele membre ar trebui să decidă singure ca cetăţenii lor să trăiască în condiţii de oră de vară sau de iarnă. Este o chestiune de subsidiaritate. Mă aştept ca Parlamentul şi Consiliul să împărtăşească acest punct de vedere şi să găsească soluţii care funcţionează pentru piaţa noastră internă. Suntem în întârziere”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, citat de digi24.ro.

„Propunem renunţarea la schimbarea sezonieră a orei începând cu anul viitor. Acest calendar foarte ambiţios va permite cetăţenilor să beneficieze de această măsură fără întârziere. În prezent invităm statele membre şi întreprinderile să facă pregătirile necesare pentru a asigura o abordare coordonată în întreaga UE”, a declarat, la rândul său, comisarul european pentru transporturi, Violeta Bulc. 

Propunerea legislativă urmăreşte să asigure faptul că orice modificări sunt efectuate în mod coordonat între ţările vecine, astfel încât să se garanteze funcţionarea adecvată a pieţei interne şi să se evite fragmentarea, care ar putea apărea dacă unele state membre păstrează dispoziţiile referitoare la schimbarea sezonieră a orei, în timp ce altele renunţă la ele. 

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea