Cât de greu explodează mămăliga românească
0Pentru a face mămăliga să explodeze, dacă nu total, atunci măcar parţial – la Timişoara şi, mai ales, la Bucureşti, regizorii Loviturii de stat din decembrie 1989 au pus la bătaie, printre altele, o uriaşă manipulare mediatică.
Adevărul Holding a lansat la Bookfest volumul „România 1989. Autopsia unei revoluţii eşuate, scris de Malgosha Gago şi Willy Golbérine. Jurnalişti străini fiind, cei doi îşi pot permite, spre deosebire de jurnaliştii români, să ia drept premisă a cărţii lor adevărul: mămăliga românească nu explodează sau, mai precis, explodează cu greu. Pentru a face mămăliga să explodeze, dacă nu total, atunci măcar parţial - la Timişoara şi, mai ales, la Bucureşti, regizorii Loviturii de stat din decembrie 1989 au pus la bătaie, printre altele, o uriaşă manipulare mediatică. „Niciodată o revoluţie nu a fost atât de filmată, fotografiată, descrisă. Niciodată informaţia nu a fost atât de manipulată. Înainte, în timpul ei şi după!" Aşezate în fruntea capitolului 8 al cărţii, aceste rânduri dau seamă de teza de la care au plecat cei doi jurnalişti străini în investigaţia lor. Afirmaţia nu e nouă. Din ianuarie 1990 până acum, presa occidentală n-a contenit a recunoaşte, furibundă, că a fost trasă pe sfoară în privinţa Revoluţiei române. Malgosha Gago şi Willy Golbérine nu se mulţumesc să treacă în revistă, sarcastici, aşa-zisele ştiri despre „măcelul de la Timişoara", lansate de radiourile şi agenţiile de presă occidentale fără o minimă verificare a surselor (un student stomatolog grec, un cetăţean austriac care nu există, o voce anonimă care se va dovedi ulterior că n-a vorbit de la Timişoara). Ei ne dezvăluie şi scopul grosolanei manipulări.
Regizorii Loviturii de stat ştiau că presa română n-are cum să dea amănunte despre ceea ce se întâmpla la Timişoara. O lege de care ar trebui să ţină cont chiar şi politicienii noştri de azi e următoarea: acolo unde se tace în legătură cu un eveniment grav, se ivesc şi înfloresc rapid atât zvonurile subversive, cât şi ştirile false. Începând cu 17 decembrie 1989, românii ştiu că la Timişoara se întâmplă ceva ieşit din comun. Dacă ar fi existat la noi o presă liberă, ţara ar fi fost invadată de o maree de informaţii de la Timişoara. Cum însă presa română nu suflă un cuvânt despre situaţia de la Timişoara, opinia noastră publică se îndreaptă spre presa liberă din Occident, citată copios de Europa liberă şi Vocea Americii. Presa liberă beneficiază în decembrie 1989 de o încredere totală din partea românilor.
Dacă s-ar petrece azi evenimente în genul celor de la Timişoara, românii, vaccinaţi în materie de presă liberă, ar trece informaţiile din această presă prin filtrul criticii. Atunci, însă, în decembrie 1989, orice instituţie de presă de dincolo de hotare, inclusiv posturile Europa liberă şi Vocea Americii, create şi finanţate de CIA în scopuri precise, beneficia de certificatul de purtătoare de Adevăr. Pe fondul unor măsuri de reprimare dictate de Ceauşescu, presei occidentale i s-a livrat din România (inaccesibilă ziariştilor străini) fel de fel de fantasmagorii. Presa occidentală, neputincioasă să le verifice la faţa locului, le-a pus în circulaţie, încredinţată că sunt adevărate. Prin intermediul Vocii Americii, Europei libere, dar şi a telefoanelor primite din Vest de la cetăţeni care citeau ziarele şi urmăreau televiziunile occidentale, românii au fost convinşi că la Timişoara, mai întâi şi la Bucureşti mai apoi, au avut loc măceluri de proporţii, cu mii de morţi zăcând pe stradă, cu gravide spintecate cu baioneta, cu copii nevinovaţi mitraliaţi de pe TAB-uri. N-a fost prea uşor ca, de la convingere, să se treacă la fapte. Până la urmă însă, cu eforturi uriaşe din partea regizorilor, mămăliga a explodat.
PS. M-am amuzat copios anul trecut când, în contextul nemulţumirilor provocate de tăierile de pensii şi salarii, politicienii din Opoziţie şi televiziunile mogulilor trăncăneau despre scânteia care va scoate milioane de oameni în stradă pentru a răsturna Puterea. Ştiam că mămăliga românească nu explodează. Fără să fi citit cartea scrisă de Malgosha Gago şi Willy Golbérine!