Cât de fericit a fost Iisus?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incredibil sau nu, cercetătorii au efectuat un studiu pentru a afla răspunsul la această întrebare.

Descrierea biblică a lui Iisus este similară peste tot în lume, însă răspunsul la întrebarea „A fost fericit Iisus?" diferă în funcţie de cultura fiecăruia, susţin specialiştii citaţi de „Discovery News".

Mai mult, ei spun că imaginea lui Iisus ar putea fi construită în aşa fel încât să se potrivească unui ideal existenţial sau ar ar putea reprezenta reflecţia propriei persoane a unui individ.

Cercetarea efectuată recent relevă faptul că americanii tind să creadă că Iisus a fost fericit, extrovertit, agreabil, bun şi grijuliu.

Pe de altă parte, coreenii îl asociază pe Mântuitor cu suferinţa, sacrificiul şi mila.

Mai mult, specialiştii spun că răspunsul pentru simpla întrebare referitoare la fericirea lui Iisus, a cărui descriere biblică este aproximativ la fel la nivel global, s-a dovedit a implica factori complecşi, cum ar fi istoria de viaţă comună a mai multor grupuri de oameni, culturi şi, eventual, chiar genetică.

Toate acestea pot afecta modul în care o persoană defineşte personalitatea optimă de sine sau cum ar trebui să fie aceasta.

„Americanii întâlnesc mult mai mulţi străini decât altele popoare şi trebuie să fie mai extrovertiţi decât japonezii, coreenii şi alţii care au tendinţa de a interacţiona cu un număr mic de persoane în mod repetat. De aceea, extrovertirea este o calitate extrem de apreciată în Statele Unite ale Americii", a declarat Shigehiro Oishi, autorul principal al studiul.

El a completat că „fericirea, extrovertirea şi bunătatea sunt calităţi extrem de apreciate în rândul americanilor, iar ei l-ar putea vedea pe Iisus ca având aceste atu-uri, pe care şi le doreşte orice om", explicând astfel răspunsul americanilor la întrebarea „A fost Iisus fericit?".

Citeşte şi VIDEO Maia Morgenstern îşi „donează" bijuteriile din aur. Află aici pentru ce!

sau Cotidianul „The Guardian" povesteşte viaţa familiei poetei Carmen Bugan, terorizată de Ceauşescu

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie