Cârcoteala pleacă la Ibiza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa câştigătoare va porni într-o călătorie în jurul lumii.Dac-ar fi fost după Huidu şi Găinuşă, aceştia ar fi preferat drept locaţie o insulă grecească, însă Ibiza a fost aleasă

Echipa câştigătoare va porni într-o călătorie în jurul lumii.
Dac-ar fi fost după Huidu şi Găinuşă, aceştia ar fi preferat drept locaţie o insulă grecească, însă Ibiza a fost aleasă din raţiuni de marketing, target-ul tânăr al postului fiind foarte atras de această zonă. Spre surpriza lor, au obţinut în doar două zile aprobare de emisie de la Ministerul spaniol al Telecomunicaţiilor şi vor fi prezenţi pe plaja Ibizei începând cu 16 iunie. "Anul trecut, noi n-am mai fost la munte, în schimb toate radiourile au transmis de la munte. Anul acesta, probabil, noi n-o să ne mai ducem la mare, în schimb toate radiourile or să transmită de pe plajă. Şi-atunci, vorba lui nea Gigi, ne-am zis
ia să facem, mă, noi, o aroganţă
. Am încercat să luăm cât mai mulţi ascultători cu noi într-un loc foarte dorit de către europeni, care este Ibiza", explică şerban Huidu geneza proiectului.

Cu un ochi "afară" şi unul la telespectatori
Emisiunea "Cronica cârcotaşilor", difuzată de PRIMA TV, se află deja la al unsprezecelea sezon, făcând din ea una dintre cele mai longevive formate de televiziune. Mai mult, emisiunea a urcat în audienţe de-a lungul timpului, în ciuda faptului că e difuzată de o staţie care, în general, nu atinge performanţe foarte mari în audienţe. "PRIMA e ca un fel de televiziune cu circuit închis în timpul săptămânii, cu excepţia zilei de miercuri, când se bagă filmul", explică, autoironic, Mihai Găinuşă motivul pentru care emisiunea nu poate performa mai mult ca audienţă. Totuşi, cei doi Cârcotaşi sunt mulţumiţi de colaborarea cu PRIMA TV, pentru că numai o astfel de staţie poate găzdui un format ca al lor. Nu se sfiesc să recunoască faptul că urmăresc emisiunea "Striscia la notizzia", echivalentul italian al Cronicii. "Nu este o ruşine pentru nimeni să se-apuce să-nveţe, chiar autodidact, că nu ne-am dus să facem vreo şcoală de regie", explică Huidu. "Dar putem să vedem cu ochiul liber când o emisiune, care s-ar potrivi cu a noastră, are ceva care ne place, ca încadratură, ca stil de filmare sau de pus lumina", continuă el. Conform celor doi cârcotaşi, emisiunea este făcută însă în foarte mare măsură de public. "Ei ne trimit mii de mail-uri săptămânal, în care sesizează greşeli sau ne propun subiecte. Noi nu facem decât să le cernem, să le alegem pe cele mai interesante", precizează Găinuşă.

Momentele de sponsor şi interdicţia pe alte canale
Huidu şi Găinuşă sunt adevăraţi pionieri pe piaţa românească de advertainment, introducând de mult momente de sponsor în propria emisiune, create după propriul lor calapod şi păstrând stilul emisiunii, ceea ce aduce multă valoare adăugată unui astfel de moment publicitar. Deşi acum au o situaţie financiară confortabilă şi nu mai trebuie să alerge după sponsori, la începuturile emisiunii au trebuit să suporte şi momente când "nişte oameni care n-aveau de-a face cu televiziunea ne-nvăţau cum să filmăm. Şi i-am dat afară de la filmări", îşi aminteşte Huidu momentele tensionate cu un sponsor care credea că banii îi permit să dea lecţii de televiziune. Mihai Găinuşă ne dezvăluie şi motivul pentru care nu îi vedem în reclame. "Noi n-am putea să facem reclamă la un şampon. Nu că n-am avea păr, dar nu ne-ar difuza celelalte televiziuni". Cei doi au experimentat o astfel de situaţie când au fost protagoniştii unui spot pentru Connex. "În spoturile de pe Pro TV şi Antena 1 am fost înlocuiţi cu Stela", povesteşte Şerban Huidu, justificând această situaţie prin anumite frustrări pe care cei de la alte canale le-au acumulat faţă de ei şi de ironizarea în Cronica cârcotaşilor.

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare