Canicula face victime

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de la Serviciul de Ambulanta al Municipiului Bucuresti (SAMB) atentioneaza ca zilele caniculare sunt foarte periculoase in cazul copiilor sub un an, dar atrag atentia si restului populatiei sa

Medicii de la Serviciul de Ambulanta al Municipiului Bucuresti (SAMB) atentioneaza ca zilele caniculare sunt foarte periculoase in cazul copiilor sub un an, dar atrag atentia si restului populatiei sa se fereasca de caldura excesiva anuntata pentru zilele urmatoare, a declarat agentiei Mediafax Lucia Oana, medic coordonator la SAMB. In ultima zi, SAMB a primit apeluri privind cazuri de persoane cazute pe strada ori care au suferit crize de lipotimie ori de spasmofilie, insa numarul lor nu a fost foarte mare pentru o zi caniculara. Medicii recomanda un consum cat mai mare de lichide (cel putin doi litri), fara alcool si cafea si cat mai multe dusuri pe toata durata zilei. Doctorii atrag atentia mai ales cu privire la modul in care trebuie ingrijiti copiii sub un an, in perioada caniculara. Doctorii de la Salvare cred ca pediatrii si medicii de familie trebuie sa instruiasca mamele in legatura cu modul in care sa isi ingrijeasca sugarii. Copiii mici se deshidrateaza foarte usor si, din acest motiv, fac febra care poate ajunge chiar la 40 de grade Celsius. In aceasta perioada caniculara, sugarii trebuie sa primeasca si ei o cantitate mai mare de lichid, care trebuie stabilita de pediatru, in functie de greutatea si de starea de sanatate a copilului. In zilele caniculare, bebelusii vor fi hraniti cu lactate, fructe si lichide indulcite, evitandu-se consumul de carne in cantitate mare. Medicii recomanda ca micutii pana intr-un an sa nu fie plimbati prin soare in intervalul ora 11-17 si sa nu fie lasati singuri in masina, nici macar pentru cateva minute, pentru ca se deshidrateaza rapid si pot sa-si piarda viata. Meteorologii au emis o atentionare catre institutiile centrale cu privire la starea vremii in perioada urmatoare. Ei avertizeaza ca, in urmatoarele trei zile, vremea va fi caniculara in toate zonele, astfel incat indicele de confort (temperatura-umezeala) va depasi pragul critic de 80 de unitati. Valorile termice cele mai ridicate (pana spre 40 de grade) se vor inregistra in zonele de campie. Aceasta atentionare a fost trimisa si primariilor si serviciilor de salvare si unitatilor medicale. Primariile din Capitala au dispus ca strazile si trotuarele sa fie stropite cu apa de cateva ori pe zi, pentru aceasta fiind mobilizate toate masinile si utilajele specifice ale firmelor de salubrizare sau ale administratiilor de sector ale domeniului public. Cel putin in zonele ultracentrale si centrale, strazile sunt stropite de trei ori pe zi.