Când statul trebuie să rezolve chestiunea doicilor cărora le vine ciclul în plin alăptat (II)
0Caragiale e un satiric necruţător al presei româneşti din vremea sa şi nu numai.
Personajul narator se desparte de nenea Stasache pentru a întâlni, nu peste multă vreme, „un eminent artist dramatic". Scena se repetă aproape identic. Eminentul artist dramatic dă drumul unei tirade despre cât de grea e situaţia teatrelor noastre dramatice în special şi a artei noastre în general. Situaţie la care „statul ar trebui să se gîndească". Următorul şi ultimul e amicul Mitică. Şi acesta se plânge c-o duce rău. Doicii angajate pentru fetiţa sa, Sisilica, i-a venit menstruaţia în timp ce alăpta şi, în consecinţă, nu mai asigură odraslei laptele cuvenit:
„- Monşer, stăm rău! foarte rău! e ceva deplorabil şi ridicul în acelaşi timp... Şi asta, să-mi dai voie să-ţi spun, e trist nu numai pentru noi ca părinţi, care orişicum e o durere, nu poţi să zici! ca să-ţi expui un copil în cea mai fragedă vîrstă; căci în definitiv un părinte mai poate avea un copil; şi nu din egoism o spun; dar e trist pentru ţara întreagă să te vezi la discreţia capriţiului unei doici! pentru că, imaginează-ţi că existenţa unui copil - Sisilica, fetiţa noastră, de exemplu - este, din cauza ei periclitată; căci doctorul pretinde că noi n-am păzit-o îndeajuns, şi laptele este stricat, ceea ce nu mai poate conveni pentru nutriţiune; neavînd încă formate sucurile gastrice; şi fireşte suntem desperaţi, încît nu mai avem alt refugiu decît la biberon, fiind d-abia la şase luni!... Şi ea, mizerabila! n-a mai avut răbdare! Să fi avut măcar încă patru luni: puteam s-o înţărcăm. Înţelegi?"
Amicul Mitică are, aşadar, o problemă cu doica fetiţei, mai precis cu menstruaţia doicii. E însă o problemă care trebuie rezolvată de stat:
„- Şi statul, urmează, din ce în ce mai enervat, bietul părinte, stă cu mîinile-ncrucişate, şi nu vrea să se gîndească serios, cînd este vorba de o chestiune care interesează ţara întreagă, secerînd atîţia copii, chemaţi să dea tributul lor de sînge... Este o chestie mare, domnule, chestia alăptării!... să nu glumim!"
Ca şi în cazurile anterioare, Caragiale găseşte de cuviinţă să aducă vorba de iniţiativa privată. Asta-l scoate din sărite pe amicul Mitică:
„- A! care va să zică şi d-ta, ca şi doica noastră, eşti d-ei cu iniţiativa privată! Bravo!... Nu, domnule! destul cu iniţiativa privată, care i-am văzut cît de triste consecinţe! Nu! Statul este dator să se gîndească, în sfîrşit, să ia iniţiativa; căci e păcat! suntem părinţi!..."
Caragiale îşi dă seama că şi amicul Mitică vrea de la el o campanie de presă pentru ca statul să intervină energic în chestiunea doicilor cărora le vine ciclul în plin alăptat. Are loc următorul dialog, o veritabilă bijuterie a prozei satirice semnate de I.L. Caragiale:
„- Atunci, să ducem o campanie de presă...
- S-o duceţi, domnule! asta e datoria sacră pentru dv. publiciştii, dacă sunteţi adevăraţi publicişti, nu moftangii!...
- A! Mitică!
- Nu! Strigă el în culmea enervării; trebuie statul!... Auzi! doică fără lapte!... Auzi! doică să... Bravo!... Şi statul, indiferent... şi laptele... laptele ei!..."
Aşa cum am mai scris, Caragiale e un satiric necruţător al presei româneşti din vremea sa şi nu numai. Finalul schiţei Iniţiativă... e un ghiont zdravăn administrat presei isterice din vremea sa, corespunzătoare cititorului isteric. Personajul narator se desparte de noi, cititorii, gândind deja cum arăta primul articol din campania de presă pentru ca „statul să se gândească serios" la „chestia alăptării":
„«O chestiune vitală pentru ţara noastră... Chestiunea alăptării... Ce facem cu cetăţenii, cu soldaţii de mîne?... Pînă cînd din partea statului această indiferenţă condamnabilă, această criminală incurie?... Pînă cînd copilul român... laptele... etc...»"
N.B. Uşor de observat că, pe lângă năravul de a aştepta totul de la stat, Caragiale ne dezvăluie în chip satiric şi năravul românilor din vremea sa de a gândi şi vorbi în clişeele ziarelor de tip Trompetă politică. A dispărut acest nărav după trecerea unui secol?