Când ar putea fi distribuit primul vaccin împotriva COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un vaccin împotriva noului coronavirus ar putea fi distribuit la jumătatea anului următor

Un vaccin împotriva noului coronavirus ar putea fi disponibil la începutul anului următor, existând perspectiva ca acesta să fie distribuit la jumătatea lui 2021, susţine coordonatoarea ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan.

Într-un interviu acordat agenţiei dpa şi citat de Agerpres, reprezentanta OMS a precizat că cercetările pentru descifrarea genomului coronavirusului au început în ianuarie, iar în şapte luni s-au făcut mari progrese, însă mai este de lucru până la obţinerea unui vaccin.

În prezent, OMS are peste 20 de vaccinuri în faza de studii clinice, iar posibilitatea ca ele să eşueze este destul de redusă. Astfel, un vaccin ar putea fi disponibil la începutul anului viitor, după care urmează producţia pe scară largă, deci există speranţa că ar putea fi distribuit la jumătatea lui 2021. Presupunând că fiecare din cele 20 de vaccinuri candidate are şanse de 10% să fie corespunzător, ar însemna că am putea avea unul sau două vaccinuri, poate chiar mai multe, subliniază Soumya Swaminathan.

Progresele sunt cele mai rapide înregistrate până acum în domeniu, faţă de orice altă boală din trecut. De la publicarea în ianuarie a secvenţei ARN-ului virusului şi până la prima testare a unui vaccin, în martie au trecut doar trei luni - un succes fără precedent, susţine Swaminathan. Este posibil ca testele pe scară largă privind eficienţa să se încheie în mai puţin de un an de la începutul cercetărilor pentru obţinerea vaccinului. Cu toate acestea, încheierea acestei faze nu înseamnă neapărat că vaccinul este eficient, sigur şi gata de utilizare.

În ceea ce priveşte studiile care arată scăderea rapidă a nivelului anticorpilor după infectare, Swaminathan afirmă că nu sunt îngrijorătoare, dar sunt urmărite cu atenţie. Aceasta a adăugat că încă se mai descoperă noutăţi despre tipurile de imunitate la virus. Există şi cercetări care sugerează că reacţia imunitară mediată de celule poate fi semnificativă. Se dezvoltă şi unele celule de memorie, care se pot reactiva la o nouă expunere a organismului la virus şi pot declanşa o nouă reacţie imunitară. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate