Camil Roguski, arhitectul lui Ceauşescu, s-a stins din viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhitectul Camil Roguski a încetat din viaţă în cursul zilei de joi, la vârsta de 87 de ani. Bărbatul era unul dintre cunoscătorii avizaţi ai cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Arhitectul fostului dictator Nicolae Ceaușescu, Camil Roguski, i-a cunoscut pe Constantin Brătianu, pe Charles de Gaulle, pe Gheorghe Gheorghiu Dej, dar și pe Carol al II-lea, scrie rtv.net.

Camil Roguski s-a născut la 15 martie 1925 într-o familie de intelectuali, cu o puternică înclinare către arhitectură. Străbunicul şi bunicul acestuia au fost arhitecţi care şi-au finalizat studiile în Germania, la Charlottenburg. În 1850 bunicul arhitect Carol Roguski a fost chemat de regele Carol I al României să lucreze în România şi în această calitate a fost arhitect al oraşului Brăila.

Tatăl lui Roguski a fost un pictor, care şi-a dedicat viaţa Muzeului Etnografic din Bucureşti, pe care a ajuns să-l conducă în cele din urmă. Fostul arhitect al lui Nicolae Ceauşescu şi-a petrecut adolescenţa în interiorul acestui muzeu, alături de cei mai mari artişti ai timpului - Şirato, Toniţa, Brâncuşi- , prieteni cu tatăl său.

Începutul carierei de arhitect a fost profund marcat de profesorii săi din facultate - Duiliu Marcu şi Robert Woll. Sub îndrumarea lui Marcu, Roguski a contribuit la finisarea palatului din Piaţa Victoriei executând pentru prima dată un studiu asupra decorării lui interioare.

Apoi, ca arhitect al Ministerului de Interne, s-a ocupat de întreţinerea Palatului, dar şi de numeroase ambasade din lume: Buenos Aires, Roma, Paris, etc.

Probabil inspirat de tatăl său, care a fost primul profesor de artă decorativă, Roguski a devenit un fel de "protector" al artelor. Spre exemplu, Roguski a creat o şcoală de sculptori în piatră la Palatul Cotroceni, cursurile fiind frecventate de studenţi de la Facultatea de Arte Plastice.

Roguski a reuşit şi realizarea lucrărilor artistice fără să mai aibă obligaţia de a aviza toate acestea prin terţi, chiar fără a prezenta devize, obligaţie totală în acea vreme.

Roguski a proiectat peste 1.000 de magazine în centre comerciale Ploieşti, Brăila, Valea Jiului şi Galaţi, inclusiv ateliere de producţie şi restaurante ce compun aceste centre.

Tot el a fost cel care, împreună cu un colectiv de arhitecţi, a proiectat interioarele şi mobilierul decorativ de la Castelul Pelişor, o replică a celui dispărut. Tot el s-a ocupat de proiectarea şi executarea dotărilor celor două ansambluri de palate de la Snagov.

După o carieră de aproape 50 de ani, Roguski s-a pensionat în 1996, la vârsta de 71 de ani.

El a fost un apropiat al cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, relatările sale despre vremurile comuniste făcând deliciul publicului.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Un parlamentar german cere doborârea avioanelor rusești care intră în spațiul NATO
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile