CALEIDOSCOP
0Terri Schiavo, aflata in centrul unei dezbateri despre eutanasie, a murit Terri Schiavo, o americanca aflata in coma de 15 ani si lasata fara alimentare artificiala de la 18 martie, a incetat din
Terri Schiavo, aflata in centrul unei dezbateri despre eutanasie, a murit
Terri Schiavo, o americanca aflata in coma de 15 ani si lasata fara alimentare artificiala de la 18 martie, a incetat din viata ieri, a anuntat un apropiat al familiei, parintele Paul O'Donnell, la Pinellas Park, transmite AFP. "Terri Schiavo a murit in urma cu cateva momente", a declarat calugarul franciscan in fata clinicii in care se afla femeia. Sotul sau, Michael Schiavo, a obtinut un ordin judecatoresc pentru a sista mentinerea acesteia in viata, contrar dorintelor parintilor ei, Bob si Mary Schindler. Sotul femeii si parintii acesteia s-au confruntat in justitie timp de circa sapte ani. Parintii, fratele si sora lui Terri Schiavo nu au fost alaturi de aceasta in momentul mortii ei, a precizat Paul O'Donnell, care s-a prezentat ca fiind consilierul spiritual al familiei Schindler.
Premierul belgian, supus unei interventii pe artera coronara
Premierul belgian Guy Verhofstadt, in varsta de 51 de ani, a fost supus miercuri dupa-amiaza unei interventii pe o artera coronara, care s-a derulat cu succes, a anuntat agentia Belga, citand surse medicale oficiale. Premierul belgian si-a scurtat vacanta de Pasti de o saptamana la Toscana, in nordul Italiei, acuzand dureri de inima. El a fost internat miercuri la pranz pentru analize la o clinica universitara din Gand, orasul sau din nordul Belgiei. Medicii au decis sa-i instaleze un stent, dispozitiv menit sa largeasca o artera ingustata. Agentia Belga a precizat ca dupa interventie Guy Verhofstadt se simte bine, dar trebuie sa mai ramana in spital pana vineri.
Tabloidele britanice dezvaluie identitatea logodnicei printului William
Cu aproape o saptamana inainte de casatoria civila a printului Charles cu Camilla Parker Bowles, tabloidele britanice au dezvaluit ieri identitatea logodnicei printului William, numarul doi in ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii. Prezentata drept iubita sa, Kate Middleton, o bruneta de 21 de ani, a fost fotografiata alaturi de printul William, 22 de ani, si de tatal lui, printul Charles, in timpul unui sejur la schi la Klosters, o statiune de sporturi de iarna din estul Elvetiei. Kate si William s-au intalnit la putin timp dupa intrarea la Universitatea St. Andrew, in Scotia, in urma cu doi ani, unde au studiat amandoi istoria artei. Ei traiesc impreuna intr-o "casuta" dupa ce au impartit initial un apartament cu trei prieteni. Este pentru prima data cand tabloidele publica fotografia celei prezentate drept logodnica lui William. Pana acum, in virtutea unui acord incheiat intre printul de Wales si presa britanica, aceasta din urma s-a abtinut sa vorbeasca despre viata privata a celor doi fii ai lui Charles si ai Dianei pana cand acestia isi vor incheia studiile. William trebuie sa-si incheie studiile in iunie, inainte de se a angaja intr-o cariera militara.
SUA, noul cosmar al australienilor
Principalele doua motive de temeri ale australienilor sunt fundamentalismul islamic si politica internationala a Statelor Unite ale Americii, potrivit rezultatelor ultimului sondaj de opinie privind politica externa in 2005, date publicitatii de Institutul Lowy. "I-am chestionat, intre altele, in ceea ce priveste temerile legate de strainatate", a declarat, pentru cotidianul "The Australian", Allan Gyngell, directorul institutului de cercetari in domeniul politicii internationale din Sydney. Astfel, peste doua treimi dintre respondenti au criticat importanta acordata de guvernul lor politicii externe americane. Alte surse de preocupare pentru locuitorii marii insule-continent sunt incalzirea climei planetare si dezvoltarea armelor nucleare. in schimb, puterea chineza pare sa ingrijoreze in mica masura, doar 16 la suta dintre cei chestionati vazand in aceasta un mare pericol.
Brad Pitt ii va lasa vila de la Hollywood lui Jennifer Aniston
Actorul american Brad Pitt se pare ca o va lasa pe sotia sa Jennifer Aniston - cu care se afla in plin proces de divort - sa pastreze vila de la Hollywood, pe care cei doi au impartit-o timp de patru ani de zile. Pitt a renuntat la planurile sale de a vinde casa, intrucat Aniston doreste sa locuiasca in continuare in ea. Actrita i-a solicitat lui Pitt sa ii lase locuinta, inainte de a inainta actele de divort.