Câinele-robot intră în acţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Big Dog poate căra 181 de kilograme de bagaje şi muniţie

Alături de cei 12.500 de militari care luptă împotriva talibanilor baricadaţi în regiunea Helmand, din Afganistan, NATO a trimis pe teren şi primii câini-roboţi, pe post de cărăuşi.

Misiunea roboţilor cu patru picioare este de a căra muniţia, hrana şi apa soldaţilor, ei fiind capabili să ducă până la 181 de kilograme fiecare. Înalt de un metru şi cântărind 75 de kilograme, ­Big Dog, câinele-robot realizat de compania Boston Dynamic's, poate merge pe orice fel de teren şi nu cade nici dacă este împins cu putere din laterală, partea cea mai sensibilă a roboţilor obişnuiţi. În plus, el are o autonomie totală de 32 de kilometri fără realimentare.

Primele variante ale roboţilor din categoria „Legged Squad Support System" (LS3 - echipament ajutător cu patru picioare) făceau un zgomot insuportabil când se deplasau, din cauza motoarelor şi a radarelor de orientare în spaţiu, dar ultima versiune este complet silenţioasă şi se descurcă mai bine decât anterioarele, chiar şi atunci când se deplasează pe gheaţă.

Câinele-robot poartă o uniformă proprie, croită special pentru a-i proteja picioarele, iar Marc Raibert, inginerul care lucrează la acest proiect încă din anul 1980, a declarat pentru revista „Scientific American" că ­Big Dog va fi un „soldat de nădejde" pentru trupele NATO. Fondurile suplimentare alocate de Agenţia americană pentru cercetări militare (DARPA), care a investit anul trecut 32 de milioane de dolari, au permis modernizările ce au transformat proiectul science-fiction creat de Boston Dynamic's ­într-un veritabil echipament militar, util în condiţii de război.

Record de autonomie

BigDog se poate înclina, ca urmare a undei de şoc a unei explozii, până la 35 de grade faţă de verticală, fără să cadă, şi reuşeşte să-şi plaseze picioarele în poziţii bine calculate, astfel încât încărcătura pe care o duce să nu fie în pericol. Când e împins într-o parte, Big Dog se comportă ca un pui de căprioară care pare că-şi împleticeşte picioarele, dar îşi revine şi reia traseul care i-a fost programat.

Aparatura de investigare a mediului prin care se deplasează îi permite să aleagă cele mai bune traiectorii, dar la nevoie el poate fi redirecţionat prin telecomandă. Merge la fel de bine pe iarbă, prin pietriş sau prin nisip, iar ultima generaţie de „câini ai războiului" nu mai alunecă nici măcar pe gheaţă.

Deşi se poate deplasa până la 32 de kilometri fără alimentare, Marc Raibert, creatorul său, recomandă misiuni de maximum 20 de kilometri, executate cu o viteză cuprinsă între 4 şi 6,5 km/h. Motorul său consumă benzină şi, fără protecţiile silenţioase, face un zgomot asemănător cu al maşinii de tuns iarba.

„Bestiarul" roboţilor „buni"

Istoria roboţilor din literatura SF cuprinde numai două tipuri: roboţii „buni", creaţi pentru a-i ajuta pe oameni în treburile casnice sau pentru a le ţine companie, şi cei „răi", gen Terminator, creaţi special pentru război. Deşi poartă numele inventat de William Shakespeare pentru piesa „Iulius Cezar" şi preluat de Frederick Forsyth ca titlu pentru romanul său publicat în 1974, Big Dog face parte din categoria roboţilor „buni". Ei cară muniţie, dar nu atacă, nu au arme proprii şi nu sunt programaţi să se lupte.

În catalogul firmei Boston Dynamic's, „bestiarul" roboţilor militari „buni" este destul de bogat. Inginerii acestei companii au realizat deja câteva zeci de roboţi-insecte, care au camere de filmat şi sunt folosiţi pentru spionaj, dar şi rozătoare robotizate, pentru verificarea cablurilor, peşti-robot pentru verificarea conductelor submarine sau roboţi-păsări, echipaţi pentru a fi cercetaşi. Despre cei „răi" nu vorbeşte nimeni. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie