BNR reuşeste să-şi acopere pierderile din anii precedenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2008, Banca Naţională a României (BNR) a obţinut un profit de 3,34 miliarde de lei, de şapte ori mai mare decât cel înregistrat în anul precedent, arată cel mai recent raport al instituţiei.

Cifrele mai arată faptul că Banca Centrală a reuşit să acopere în întregime pierderile din anii anteriori, din profitul înregistrat în 2008 şi în primele trei luni ale anului curent. La sfârşitul lui 2008, BNR avea o pierdere netă neacoperită de 6,16 miliarde de lei. Astfel, instituţia a virat la bugetul de stat 607 milioane de lei, mai precis cota de 80% din profitul rămas după acoperirea pierderii.
Potrivit legii Banca Naţională a României este scutită de la plata impozitului pe profit, dar virează la bugetul statului o cotă de 80% din veniturile nete rămase după acoperirea cheltuielilor exerciţiului financiar şi a pierderii exerciţiilor precedente rămase neacoperită din alte surse.
În 2007, BNR a realizat un profit de 458,5 milioane de lei, ce a fost folosit pentru acoperirea pierderilor din anii precedenţi.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate