Blazarea TV

Profiturile posturilor sunt neruşinat de mari faţă de calitatea jalnică a programelor difuzate Avem pe cablu atâtea posturi de televiziune câte farmacii şi sucursale de bănci sunt în

Profiturile posturilor sunt neruşinat de mari faţă de calitatea jalnică a programelor difuzate

Avem pe cablu atâtea posturi de televiziune câte farmacii şi sucursale de bănci sunt în cartier. Multe. În anii din urmă, au mai căzut bănci. O farmacie s-a închis, dar în locul ei au apărut două. Piaţa televiziunilor comerciale n-a fost zguduită de falimente spectaculoase (Tele 7abc s-a stins discret). Nimeni nu moare în televiziune.

Dimpotrivă, afacerile operatorilor tv cresc în fiecare an. Bilanţurile contabile, oficializate recent de Ministerul Finanţelor, arată profituri nete fabuloase în anul 2007 pentru PRO TV (44,3 milioane de euro) şi Antenele familiei Voiculescu (24 milioane de euro).

Staţiile mici n-au motive de îngrijorare, au obţinut profituri decente. (E adevărat, Realitatea lui Sorin Ovidiu Vântu a raportat pierderi de 8 milioane de euro, dar nu există motive de îngrijorare. Trustul e în expansiune.) Până şi sufrageria lui Dan Diaconescu a scos un profit (curat) de jumătate de milion de euro (restul, obţinut pe "sub masă", reprezintă banii de benzină ai... Elodiei&Co.)

Profiturile posturilor tv sunt neruşinat de mari faţă de calitatea jalnică a programelor difuzate: filme de mâna a treia, reluate pentru a 15-a oară, ştiri de fapt divers împachetate pentru a stoarce emoţii ieftine, divertisment chinuit, talk-show-uri obosite, cu invitaţi căzuţi în depresii, nişte caricaturi de reality-show-uri isterice, un umor care îţi produce greaţă...(Vă amintiţi când aţi râs ultima dată la un program tv? Un râs sănătos, până la lacrimi?)

O blazare generală s-a instalat în aceste afaceri (înfloritoare în bilanţurile contabile): merge şi-aşa! Se improvizează la greu, se fac ratinguri, reclamele curg gârlă, toată lumea e mulţumită. Mulţumită şi blazată.

Vedetele noastre sunt indecent de bine plătite pentru lipsa lor de talent şi profesionalism. Creativitatea pe care pretind că o au din naştere, în realitate, nici în visele lor cele mai frumoase n-au trăit-o. Au devenit nişte funcţionari mofturoşi (acrituri), preocupaţi până la cele mai mici detalii de imaginea lor publică. Sunt funcţionari care prestează servicii, apoi "rup uşile" la sfârşitul programului, cu servieta (poşeta) sub braţ.

De mulţi ani există în televiziunile noastre comerciale (televiziunea publică, oricum, e "caz de targă") o criză de creativitate şi inspiraţie. În locul bucuriei de viaţă, a fanteziei şi inteligenţei se preferă împachetarea stridentă a mediocrităţii. Ar fi bine să ne întrebăm, când deschidem televizorul, dacă mai suntem în stare să gândim. Pentru că dincolo, dincolo de ecran, Blazarea îşi potriveşte lavaliera.