Bietul nostru Occident
0Am crescut cu gândul ascuns că atâta vreme cât există America şi Europa de Vest, speranţa nu are motive să moară. Oricât de greu ne-ar fi fost aici, chiar şi în anii cei mai negri ai
Am crescut cu gândul ascuns că atâta vreme cât există America şi Europa de Vest, speranţa nu are motive să moară. Oricât de greu ne-ar fi fost aici, chiar şi în anii cei mai negri ai dictaturii comuniste, ştiam că pe planetă există şi o altfel de lume – una liberă, sănătoasă la cap şi – de ce nu? – prosperă. Ni se întâmpla precum naufragiatului care nu abandona lupta pentru supravieţuire în mijlocul oceanului, întrucât ştia că pe undeva pe-acolo, printre nesfârşitele valuri, există o insulă salvatoare.
Acum trăim un sentiment ciudat: parcă ni s-a scufundat şi acea ultimă insulă, lăsându-ne pradă oceanului imens, haotic şi flămând. America, pe care-am aşteptat-o zadarnic în zorii comunismului şi pe care-am simţit-o tot mai aproape de noi spre apusul ciumei roşii, este devastată de tsunami-ul financiar pornit de pe Wall Street. Europa de Vest, care ne-a privit chiorâş în deceniile întunecate şi ne-a îmbrăţişat frăţeşte în ultima vreme, e zgâlţâită de seismul începutului de mileniu. Cei doi poli ai democraţiei şi bunăstării planetare par incapabili să-şi trateze propria boală, darmite să se mai ocupe şi de bubele noastre.
Modelul rusesc sau cel chinezesc nu ne coafează. Japonia şi Australia sunt prea departe, India e o ţară de extratereştri, Africa înseamnă sărăcie şi războaie, iar Arabia ne dă fiori medievali. În acest ghiveci planetar, tot Occidentul este punctul nostru de sprijin. Spre Vest ne-am îndreptat privirea când am avut nevoie de aliaţi. Tot într-acolo ne-am îndrumat copiii la studii ori am emigrat în vremuri de restrişte. La Paris am întemeiat colonii de intelectuali, iar la Detroit, Toronto sau – mai nou – Roma şi Castellon am creat mici Românii născute din disperare.
Acum, însă, acel univers se clatină. Nu credeam să-l vedem vreodată atât de neputincios şi de fragil.
Unde e Occidentul de altădată?