Bazac trimite, de anul viitor, poliţia pe capul celor care îşi iau concediu medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazac trimite, de anul viitor, poliţia pe capul celor care îşi iau concediu medical

Şeful de la Sănătate, Ion Bazac,  e decis ca, începând cu 1 ianuarie, să-i amendeze pe cei care îşi iau concediu medical şi nu sunt internaţi sau la domiciu, trimiţându-le poliţa pe cap pentru a verifica acest lucru.

Bazac vrea astfel să economisească, astfel, banii aruncaţi aiurea pe plata concediilor medicale, respectiv un miliard de lei anual.

Din păcate sau din fericire am să folosesc modelul italian, unde lucrurile sunt clare şi transparente. Cine este în concediu de boală este fie internat, fie este bolnav la domiciliu. Dacă nu se află într-una dintre cele două situaţii, atunci ceva nu este în regulă şi acest lucru va fi penalizat. Poliţia va controla ce face”, a declarat Ion Bazac, ministrul sănătăţii, citat de NewsIn.

Potrivit acestuia modelul italian se va aplica şi în România de la 1 ianuarie 2010.

În Italia poliţia face aceste controale. Îl caută dacă e în evidenţa vreunui spital, dacă nu îl găseşte nici acasă, se anulează concediul şi primeşte o amendă. Acest lucru îl voi implementa şi în România”, a precizat ministrul.

Mai multe pentru tine:
Ce asemănare există între Florin Piersic și regretatul actor Robert Redford. Dezvăluirea facută de Dan Negru: „Eu îi datorez lui Piersic depărtarea mea de...”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Vine Trump, plânge cerul! Donald și Melania, primiți de Kate și William la Windsor, într-o atmosferă tensionată și ploioasă
Istoria vilei cu turn în formă de minaret din Mamaia
Cu cât s-au scumpit vacanțele românilor de sărbători? Cât a ajuns să coste un Revelion pe Valea Prahovei? Andreea Sandu: „Turismul românesc, sub așteptări”
Bijuteriile alese de Kate Middleton pentru funeraliile Ducesei de Kent au o semnificație sentimentală pentru familia regală
Sebastian Burduja avertizează: vânzarea Napolact către Bonafarm amenință securitatea națională. „Trebuie analizată ca o potențială extensie a strategiei unui stat ale cărui politici au intrat frecvent în conflict cu interesele naționale”
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Filmul surprinzător care a ajuns pe locul 1 în topul Netflix, în luna septembrie. A fost filmat în România și are actori celebri de la Hollywood
Kate Middleton și Melania Trump, lecție de eleganță. Cine a strălucit mai mult la întâlnirea din Marea Britanie