Basescu loveste guvernul de peste Ocean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presedintele Traian Basescu a reprosat Guvernului Tariceanu ca nu a modificat inca Legea spitalelor, a administratiei locale, precum si pe cea de organizare a radioului si televiziunii publice si a

Presedintele Traian Basescu a reprosat Guvernului Tariceanu ca nu a modificat inca Legea spitalelor, a administratiei locale, precum si pe cea de organizare a radioului si televiziunii publice si a mai afirmat ca ar fi vrut ca Executivul sa fie mai ,tough" (dur - n. red.). ,Am multe insatisfactii si multe motive sa spun ca suntem in program", a spus Basescu la o intalnire cu presa romana din SUA. El a exemplificat aceste critici, aratand ca actuala lege a spitalelor nu permite un control asupra modului de utilizare a resurselor financiare. Urmare a acestor prevederi legale, Spitalul Fundeni a ajuns sa aiba datorii cat avea Sidex Galati. In ceea ce priveste statutul radioului si televiziunii publice, Traian Basescu a amintit ca, in campania electorala, Alianta D.A. a ,vorbit" despre necesitatea asigurarii independentei presei. ,Din pacate, ne-am complacut cu schimbarea consiliilor de administratie (ale radioului si televiziunii publice - n.red.) desi nu li se terminasera mandatele", a spus seful statului. Basescu si-a exprimat speranta ca nu va fi nevoit ca, primavara anului viitor, sa se planga ca legea de organizare a acestor institutii nu a fost inca modificata. ,Proiectul noii legi a administratiei publice abia acum se afla in prima lectura la guvern. Trebuia sa fie facut din primavara", a mai afirmat Traian Basescu. El a explicat ca acest lucru era necesar pentru ca administratiile locale sa se poata adapta noilor prevederi. ,Nu stiu de ce guvernul nu impune o imagine de forta. In jurul lui roieste aceeasi lume care roia si in jurul guvernarii anterioare", a afirmat seful statului. Acum insa Basescu a insistat ca aceasta ,lume care roieste" nu a ajuns pana la membrii guvernului, iar Executivul nu este corupt. Seful statului a avut insa si cateva cuvinte de lauda la adresa Cabinetului Tariceanu, aratand, printre altele, ca reforma fiscala s-a dovedit a fi ,corecta". El a anuntat ca, desi s-au redus impozitele, exista un excedent bugetar de 10.000 de miliarde de lei vechi. Potrivit lui Basescu, reforma fiscala va continua in 2006 prin reducerea contributiilor la fondurile sociale.