Băsescu, liber să decidă suspendarea miniştrilor cercetaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de aseară, preşedintele Traian Băsescu are posibilitatea de a suspenda miniştrii pe numele cărora procurorii DNA sau din cadrul Parchetului General cer aviz pentru începerea

Începând de aseară, preşedintele Traian Băsescu are posibilitatea de a suspenda miniştrii pe numele cărora procurorii DNA sau din cadrul Parchetului General cer aviz pentru începerea urmăririi penale.

Curtea Constituţională şi-a motivat decizia de neconstituţionalitate a ordonanţei de guvern prin care a fost modificată componenţa Comisiei Speciale de la Cotroceni. Curtea Constituţională a constatat că, prin modificările aduse, se restrânge dreptul preşedintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Curtea constată că, prin această restrângere a unui drept constituţional al preşedintelui României, ordonanţa de urgenţă contravine şi prevederilor Constituţiei, în conformitate cu care "ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului".

CC arată şi că numirea de judecători la Comisia Specială contravine principiilor privind imparţialitatea justiţiei şi independenţei magistraţilor. Numirea celor cinci judecători în Comisia Specială, care au rolul de a întocmi raportul către preşedintele României, încalcă principiile constituţionale, prin convingerea indusă opiniei publice şi organelor judiciare care ar urma să judece faptele penale imputate unui ministru că acesta este vinovat. În prezent, opt actuali şi foşti miniştri sunt în vizorul organelor de anchetă.

Doi dintre aceştia, ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, şi cel al muncii, Paul Păcuraru, ar putea fi suspendaţi de preşedintele Traian Băsescu, care a declarat că va lua o decizie după ce Curtea Constituţională va redacta motivarea privind neconstituţionalitatea ordonanţei de modificare a Legii privind răspunderea ministerială.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară