Băsescu a deschis Conferinţa OSCE
0Preşedintele Traian Băsescu a participat, joi dimineaţa, la deschiderea Conferinţei OSCE privind combaterea discriminării şi promovarea respectului şi înţelegerii reciproce. 'Sunt
Preşedintele Traian Băsescu a participat, joi dimineaţa, la deschiderea Conferinţei OSCE privind combaterea discriminării şi promovarea respectului şi înţelegerii reciproce.
'Sunt onorat să constat că interesul constant pe care România l-a manifestat faţă de activitatea OSCE este răsplătit astăzi prin conferirea privilegiului de a organiza acest eveniment. Problematica acestei conferinţe este importantă pentru noi toţi. Ea constituie oglinda fidelă a gradului de democratizare atins de societăţile actuale, pentru că democraţia nu poate avea sens fără a asigura atingerea noţiunii de toleranţă' - a subliniat şeful statului în discursul său.
Preşedintele a precizat că, deşi în câmpul controverselor politice sau al disputelor sportive pot fi comise derapaje, 'poporul român are o lungă tradiţie de bun simţ şi de respect al diversităţii'.