Bani pentru dezvoltarea Insulei Şerpilor
0Cabinetul ucrainean intenţionează să sporească finanţarea programului de dezvoltare a Insulei şerpilor, să exploateze zăcămintele de petrol şi gaze naturale şi să fixeze definitiv Insula
Cabinetul ucrainean intenţionează să sporească finanţarea programului de dezvoltare a Insulei şerpilor, să exploateze zăcămintele de petrol şi gaze naturale şi să fixeze definitiv Insula de Ucraina, scrie "Ekonomiceskie Izvestia". Executivul ucrainean şi-a propus să asigure condiţiile creării, în timp, pe insulă, a unei zone economice libere, unde va funcţiona o companie unică de navigaţie, în curs de înfiinţare în prezent de Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor. Preconizata societate va primi spre monitorizare întreaga flotă comercială ucraineană, precum şi navele ucrainene aflate pe mare sub pavilionul altor state. Deocamdată Ucraina aruncă banii pe consolidarea malurilor şi în ciuda acestui fapt arhitectul şef al proiectului de amenajare a Insulei, Tamara Penaki, a anunţat că a apărut o fisură. Statutul acestei bucăţi de piatră este încă în dispută între România şi Ucraina. În 2001, compania Cernomorneftegaz a descoperit un zăcământ de hidrocarburi la o adâncime de peste 2,5 km şi la 40 de km sud de insulă, pe care vrea s-oexploateze.