Băncile, tot mai prudente la acordarea de credite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin normele interne adoptate, principalele instituţii bancare de pe piaţa românească spun că s-au asigurat împotriva riscului creditării în valută Instituţiile bancare consideră

Prin normele interne adoptate, principalele instituţii bancare de pe piaţa românească spun că s-au asigurat împotriva riscului creditării în valută

Instituţiile bancare consideră că sunt destul de prudente când oferă populaţiei împrumuturi. Propriile norme le apără de riscul indus de fluctuaţiile valutare. În schimb, oficialii băncilor apreciază că majorarea provizioanelor ar putea să nu determine efectul scontat de BNR.

Băncile comerciale au început să-şi dea seama de riscurile pe care le induce o creditare relaxată în valută. Unele şi-au luat de la bun început măsuri de precauţie prin setul de norme aprobate de banca centrală, altele le-au adaptat pe parcurs. "Cred că toate băncile sunt conştiente de riscul valutar şi toate au luat măsuri pentru minimizarea riscului. Acest lucru este atât în interesul băncii, cât şi al clientului, astfel ca riscul asumat să fie cât mai mic", a declarat pentru "Adevărul" preşedintele Bancpost, Mihai Bogza.

Noua atitudine a băncilor s-a conturat tot mai evident după ce guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, a subliniat în repetate rânduri pericolul ce ar putea fi indus de excesul împrumuturilor în valută.

Majorarea provizioanelor nu afectează toate băncile

În ceea ce priveşte majorarea provizioanelor (lichidităţi aflate în rezervele băncii în cazul acoperirii riscurilor de nerambursare) la creditele în valută pentru debitorii expuşi riscului, o parte din bancheri salută măsura BNR. Pentru băncile care se supun standardelor internaţionale de contabilitate (IAS), decizia nu va avea efectul scontat. Acestea sunt nevoite oricum să asigure un nivel superior al provizioanelor faţă de cel impus de banca centrală.

"Majorarea provizioanelor este o măsură bine-venită întrucât noi am avut întotdeauna o atitudine prudentă şi am înregistrat un grad de risc sub media bancară", spune preşedintele BRD, Patrick Gelin. De asemenea, şeful Volksbank, Gerald Schreiner, a explicat că măsura este, mai degrabă, de natură să îi avantajeze. Impunerea unor provizioane mai mari va reduce taxele pe care banca le are de plătit către stat.

Pe de altă parte, instituţiile de credit subordonate contabilităţii naţionale vor trebui să opereze, odată cu adoptarea normei, majorări ale acestor rezerve. "Bancpost nu salută, dar nici nu critică această măsură", comentează Bogza decizia băncii centrale.

Rezervele minime obligatorii, mai mari

Bancherii rămân în continuare convinşi de faptul că nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO) este unul foarte ridicat. Totuşi, aceştia nu critică banca centrală. "Rata rezervelor minime obligatorii este mare şi induce costuri suplimentare pentru băncile din România, care sunt discriminate astfel faţă de băncile din străinătate. Nu critic, însă, măsura din punctul de vedere al politicii monetare", ne-a declarat şeful Bancpost. La rândul său, Gelin a subliniat că preferă un nivel ridicat al RMO decât o proastă politică monetară.

Pe de altă parte, oficialul Volksbank vede necesară o reducere a nivelului RMO pentru creditele de investiţii, dar nu şi pentru cele de consum. Astfel, excesul de cerere din piaţă, generator de inflaţie, ar putea fi diminuat.

Împrumuturile exclusive în lei, o teorie imposibil de pus în practică

Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, a propus recent să se impună populaţiei creditarea doar în moneda în care îşi obţine veniturile. Deşi a fost doar o părere personală, Gheţea menţiona că va ridica această problemă în cadrul Asociaţiei Române a Băncilor. Reacţiile nu au întârziat să apară. Bancherii văd propunerea ca o bună teorie, dar imposibil de pus în practică. "BRD a militat dintotdeauna pentru reducerea creditării în valută. Rămâne de văzut cum va fi implementată această măsură. Sunt de acord cu ea ca principiu, dar nu şi ca metodă", subliniază Gelin.

În acelaşi timp, preşedintele Bancpost, Mihai Bogza, este de părere că o astfel de normă, deşi aparent prudentă, ar genera de fapt alte riscuri. "Atâta vreme cât nu există resurse în lei pe termen lung, ar fi imprudent ca băncile să acorde credite cu scadenţe de 10-20-30 de ani în moneda naţională, bazându-se pe depozite cu scadenţe de 1-3 luni", ne-a explicat Bogza.

Creditele în franci elveţieni, o nebunie?

Guvernatorul băncii centrale atrăgea atenţia la începutul acestei luni asupra riscurilor la care se expune populaţia luând credite în monede cu randamente mai mici în prezent (francul elveţian sau yenul).
Reprezentanţii băncilor care nu oferă credite în franci elveţieni sunt de acord cu guvernatorul BNR şi consideră iresponsabilă această direcţie. Pe de altă parte, cei care au în portofoliul lor astfel de credite anticipează un avans al volumului acestora în acest an.

"După părerea mea, e o nebunie din partea băncilor să acorde credite în franci elveţieni în România, iar BRD nu are deloc în portofoliu credite în această valută, din cauza riscurilor pe care le implică", a precizat Gelin, cu ocazia raportării rezultatelor financiare pentru 2007. În replică, preşedintele Bancpost a subliniat că "dacă se aplică un management al riscului eficient, riscul poate fi ţinut sub control şi nu e neapărat mai mare decât la creditele în alte valute."

În cazul Volksbank, creditele în franci elveţieni acordate în 2007 reprezentau o treime din totalul portofoliului. Banca se aşteaptă ca ponderea să se menţină la aproape o treime, dar pe fondul creşterii volumului total de credite la 3,4 miliarde euro. Printre instituţiile de credit care mai oferă, în prezent, împrumuturi în franci elveţieni pe piaţa românească se numără şi Raiffeisen Bank, Bancpost, OTP Bank, Banca Românească, Credit Europe Bank, Garanti Bank, Millenium Bank şi Piraeus Bank.

Atâta vreme cât nu există resurse în lei pe termen lung, ar fi imprudent ca băncile să acorde credite cu scadenţe de 30 de ani în moneda naţională
Mihai Bogza,
preşedinte Bancpost

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare