“Băieţii deştepţi” pierd Hidroelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi, definitiv, ca Hidroelectrica să rămână în insolvenţă, respingând cererile de anulare a procedurii formulate de Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie şi Hidrosind.

Curtea a menţinut, practic, hotărârea din 20 iunie a Tribunalului Bucureşti privind deschiderea procedurii insolvenţei Hidroelectrica.

 

Decizia este irevocabilă

 

Decizia Curţii de Apel este irevocabilă, astfel că rămân în vigoare dispoziţiile din cadrul procesului de renegociere a contractelor directe a energiei şi deciziile de reziliere a acordurilor cu companiile Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, Energy Holding, EFT AG, EFT România şi Euro P.E.C, luate după intrarea companiei în insolvenţă.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în luna iunie din cauze precum vânzările de energie la preţuri mult diminuate faţă de referinţa pieţei, managementul deficitar şi seceta prelungită.

Producătorul de electricitate a pierdut peste un miliard de euro în perioada 2006-2012 din cauză că vindea energie prin contracte directe la preţuri mici. „Diferenţa dintre preţul de cost al energiei produse de Hidroelectrica si preţul pieţei era transferată ca profit în conturile traderilor, în timp ce Hidroelectrica acumula datorii de peste un miliard de euro“, se arată într-un raport asupra activităţii companiei, publicat recent de administratorul judiciar Euro Insol.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Provocările rusești la adresa NATO, analizate de un cunoscut profesor: „În 2015, Turcia a doborât un avion rusesc, iar Rusia nu a atacat”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Performanță uluitoare: un român e în finala Campionatului European U18, la tenis de câmp
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză