Avem cea mai mare inflaţie din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scumpirea serviciilor şi a mărfurilor nealimentare a menţinut România în topul statelor cu cea mai mare creştere a preţurilor. Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a coborât la 0,5% în octombrie. În România, preţurile de consum au crescut în ultimul an cu 4,3%, cel mai înalt nivel din UE.

În timp ce multe dintre ţările Uniunii Europene înregistrează scăderi ale preţurilor de consum, în România, scumpirile continuă.

Ţara noastră şi-a menţinut în octombrie poziţia de top în rândul statelor membre în ceea ce priveşte creşterea anualizată a preţurilor, potrivit Eurostat.

Rata anuală a inflaţiei în România a fost de 4,3% în luna octombrie, în principal din cauza scumpirii serviciilor şi a mărfurilor nealimentare.

Analiştii sunt de părere că România rămâne campioana Europei la inflaţiei din cauza împrumuturilor nenumărate pe care statul le contractează, în contextul în care consumul a scăzut foarte mult.

De la începutul anului şi până în prezent, statul s-a împrumutat peste 50 de miliarde de lei, suma fiind de peste 10 ori mai mare decât cea din anul anterior.

În acelaşi timp, media Uniunii a fost de doar 0,5% , având în vedere o scădere a preţurilor în Estonia (-2,1%), Letonia (-1,2%) şi Cehia (-0,6%).

România este urmată în top de Ungaria, unde preţurile de consum au urcat cu 4,2%, şi de Polonia, cu 3,8%. Bulgaria a înregistrat o creştere anuală a preţurilor de consum de doar 0,3%. În Lituania, rata inflaţiei a fost de 1%.

Deflaţie în zona euro

Ţările din zona euro au înregistrat deflaţie în intervalul octombrie 2008- octombrie 2009, de -0,1, în creştere de la -0,3% în septembrie. Scăderea preţurilor este determinată în principal ca urmare a ieftinirii alimentelor şi carburanţilor.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model