Atrofia musculară spinală poate fi fatală pentru copiii aflaţi în primul an de viaţă. Motivul pentru care mulţi pacienţi nu sunt trataţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Sănătatea Buzoiană

„Asociatia Pentru Ajutorarea Persoanelor Suferinde de Atrofie Musculară Spinală”  atrage atenţia că o mare parte dintre dintre bolnavii care suferă de atrofie musculară spinală nu pot fi trataţi din cauza lipsei de fonduri.

Atrofia musculară spinală (SMA) este o boală a neuronului motor. Neuronii motori controlează muşchii care sunt utilizaţi în toate activităţile. Mulţi dintre pacienţii care suferă de această boală sunt copii. 

Medicul primar neurolog Crisanda Vîlciu de la Institutul Fundeni atrage atenţia că deşi instituţia a fost acreditată să trateze adulţii cu această boală, nu are bani pentru a efectua puncţiile. „Nu am început administrarea tratamentului din cauza lipsei de fonduri. Sperăm şi susţinem ca ajutorul din partea autorităţilor să vină cât mai repede. Majoritatea pacienţilor au handicapuri severe. Sunt tineri, au o speranţă ştiind că există tratament. În plus, preluăm copiii care împlinesc 18 ani şi care au început tratamentul însă, în momentul de faţă, nu-l pot continua din cauza lipsei banilor”, atrage atenţia medicul, informează europafm.ro.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, preşedintele Asociaţiei Române de Neurologie Pediatrică, doctorul  Carmen Burloiu, spune că se poate muri din cauza atrofiei musculare spinale încă din primul an de viaţă. „Cazuri noi apar tot timpul şi dintre ele, cele care impun un tratament rapid sunt formele de tip unu, care sunt cu o evoluţie rapidă şi fatală încă din primul an de viaţă. Practic, trebuie să avem grijă să iniţiem şi să dăm tratamentiul cât mai repede acestor pacienţi, dar să ne ocupăm şi de cei care sunt diagnosticaţi şi nu au primit tratament“.

Zilnic apar cazuri noi de atrofie musculară spinală, iar medicii sunt obligaţi să aleagă cui fac tratamentul. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate