Ascensiunea Bisericii în secolele X-XII
0Încã de la instaurarea dinastiei carolingiene ia fiinţã colaborarea dintre stat şi papalitate. Pepin ce Scund îi dãruieşte episcopului de la Roma pãmânturi din care va lua naştere statul papal.
În anul 800 Carol cel Mare devine protectorul Bisericii şi responsabilul de expansiunea religiei pe întregul teritoriu al statului. Creştinismul ajunge un mijloc eficient de guvernare a Imperiului. Carol impune peste tot ritualul Bisericii de la Roma, în vreme ce Ludovic cel Pios impune regula benedictinã în toate mãnãstirile.
Structurile carolingiene se menţin şi în timpul Ottonienilor, care se folosesc de feudalitatea ecleziasticã pentru a se lupta cu marii duci. Pe de o parte episcopiile evolueazã spre un statut de principat teritorial, iar pe de alta se instituie o Bisericã de Stat. Otto I îi preferã pe clerici ca ajutor la conducerea Imperiului, pentru cã aceştia depind de favoarea regalã pentru a fi numiţi în funcţie şi nu erau la fel de autonomi ca laicii feudali. În plus, clericii nu pot avea descendenţi oficiali, deci nu exista pericolul transmiterii ereditare a puterii. Colaborarea cu Biserica mizeazã pe renaşterea Imperiului Occidental, ca urmare a încoronãrii lui Otto I, în 962, ca împãrat, de cãtre papa Ioan al XII-lea. Împãratul cere aplicarea "privilegiului ottonian", o mãsurã care presupune depunerea jurãmântului de credinţã al papei faţã de împãrat. În 963 Otto obţine de la romani jurãmântul cã nu vor alege papa fãrã consimţãmântul împãratului. Tot legatã de renaşterea imperialã este şi misiunea convertirii principilor pãgâni, ca de pildã regele polonez Mieszko sau principii maghiari Geyza şi Vayk. Asta înseamnã integrare într-un sistem politic şi religios aflat sub auspiciile Imperiului Occidental.
CITEŞTE ARTICOLUL ÎNTREG PE SITE-UL REVISTEI „HISTORIA“