Anul şcolar 2011-2012, tot cu programe vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul înfiinţat de minister pentru schimbarea curriculei în preuniversitar nu funcţionează. Fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, spune că nu sunt şanse ca elevii să beneficieze în 2011-2012 de o altă programă deoarece ministerula întârziat nepermis de mult. 

Consiliul Naţional pentru Curriculum a fost înfiinţat anul trecut în august de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Consiliul avea rolul de a schimba programele şcolare depăşite cu altele noi. Funeriu declara atunci că, după ce noile programe vor fi gata va începe schimbarea manualelor şcolare. Primii care vor beneficia de aceaste manuale în anul şcolar 2011-2012 vor fi elevii claselor de început de ciclu: întâi, a cincea şi a noua.

Înainte de modificarea programelor şcolare era nevoie de stabilirea unor principii generale după care vor fi realizate acestea. Adică, ce anume trebuie să ştie elevii la finalul fiecărei etape de învăţare, ce competenţe e musai să deţină.

Termen depăşit

Primul pas către aceste noi programe era realizarea până în octombrie 2010 (termen asumat de ministrul Funeriu) a unui nou cadru de referinţă, urmat apoi de planurile-cadru pentru fiecare disciplină în parte. Odată elaborat, planul ar fi trebuit să intre în dezbatere publică. Numai că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat până acum. La scurtă vreme de la înfiinţare Consiliul a rămas fără fonduri, iar unii experţii cooptaţi să lucreze la planul-cadru şi la programele şcolare au fost îndepărtaţi.

Cei care au rămas spun că aceste atribuţii au fost preluate acum în baza unei finanţări europene de Centrul Naţional de Curriculum şi Evaluare (CNCE) condus de Cristian Mirescu. Şeful CNCE a fost repus în funcţie după ce în 2009 fusese demis în urma greşelilor din subiectele de la teza unică la istorie şi la limba română.  

Aceiaşi oameni fac noile programe

Nemulţumit de această situaţie, fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, afirmă că şansele ca elevii să aibă o nouă programă şcolară sunt foarte mici pentru că s-a amânat nepermis. Miclea spune că atunci când a fost înfiinţat Consiliul existau fonduri accesate şi contracte încheiate pe proiecte din fonduri structurale, iar el i-a sugerat ministrului să transfere banii din aceste proiecte astfel încât experţii să fie plătiţi. „Era perfect legal printr-un act adiţional.

Din păcate, ministrul nu a înţeles să gestioneze aşa fondurile şi în prezent pentru cadrul de referinţă lucrează aceeaşi oameni care au făcut şi programele vechi", a mai spus Miclea. Firuţa Tacea, desemnată de ministru la conducerea Consiliului spune că  în atribuţiile lui intră oferirea de consultanţă şi nu lucrul efectiv la cadrul de referinţă al programelor şcolare. Tacea recunoaşte însă că a fost cooptată să lucreze în echipa condusă de Mirescu.

Potrivit lui Tacea, rezultatul muncii echipei lui Mirescu va fi validat de consiliul pe care îl conduce. Cât priveşte termenele la care planurile, programele şi manualele şcolare vor fi gata, Tacea a spus că: „o programă nouă e un termen generic, trebuie mult discernământ să vedem clasele care suportă înnorirea". Un lucru rămâne însă cert: în anul şcolar care vine niciun elev nu va învăţa după o nouă programă, cu atât mai puţin după manuale noi.

Fac maşini pe pernă de aer

Tineri de la universităţile din Iaşi şi Cluj construiesc rachete, maşini pe pernă de aer şi un monopost ca în „Formula 1". Vlad Mateica este student în anul al II-lea la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi se ocupă de rachete încă de la 14 ani.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €