Aisbergul - creaţie divină distrusă de om

Luni, 10 septembrie, a continuat a cincea sesiune în plen, numită "Reflexii alternative şi oglinda vieţii". Ea a fost condusă de profesorul Laurence Mee. A luat cuvântul dl Jonathon

Luni, 10 septembrie, a continuat a cincea sesiune în plen, numită "Reflexii alternative şi oglinda vieţii". Ea a fost condusă de profesorul Laurence Mee. A luat cuvântul dl Jonathon Motzfeldt, preşedintele Parlamentului Groenlandei, apoi profesorul dr Hans-Peter Dürr din Germania, despre "Viziuni alternative despre viitor". El a spus că trebuie să fim liberi, să nu ne fie frică, fiindcă numai aşa putem trăi, înţelege şi crea.

Dr Massoumeh Ebtekar, fosta vicepreşedintă a Republicii Islamice Iran, a conferenţiat despre discreditarea clasei politice în ochii opiniei publice, în ultimele decenii. A vorbit despre poezie, despre bunătate, despre credinţă şi despre criza în care lumea se află astăzi. Ea a spus că umanitatea care nu respectă natura a corupt creaţia şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Toţi oamenii de pe pământ sunt parte a aceluiaşi voiaj, ca un fel de arcă a lui Noe, în care în locul animalelor sunt oamenii de pe întreg pământul. Ea a spus că tehnologia de azi este o binecuvântare, a făcut o paralelă între Iisus şi Ibrahim, între religii, în general, care sunt apropiate între ele, şi a conchis că astăzi avem două războaie: unul împotriva naturii şi altul împotriva umanităţii. Politicienii ar trebui să facă pace cu natura şi pace cu alte societăţi.

Simpozionul are virtuţi nepreţuite. Faptul că oamenii se întreabă împreună "de ce" se întâmplă un lucru este excepţional de important. Politica românească ar trebui să fie parte la aceste întrebări.

Biblia - oglindă a realităţii de azi

Faptul că oamenii politici de stânga din SUA şi Europa, de exemplu, acceptă invitaţia Bisericii Ortodoxe, alături de ONG-uri, în numele ecologiei, este mare lucru. El trebuie continuat.

Margaret Barker a vorbit despre similitudinea uimitoare dintre vorbele profeţilor din Biblie şi realitatea de astăzi. Ei au spus că lucrarea lumii naturale este perturbată de efectele activităţii oamenilor şi de ceea ce ei aleg să facă. Ceva de mare preţ în Biblie sunt vorbele care descriu creaţia ca o reţea a vieţii, rolul fiinţelor umane în păzirea şi păstrarea ei şi de ce anume lucrurile merg rău.

Ea şi-a intitulat prezentarea "Righteousness". Aceasta s-ar traduce în româneşte prin virtute, morală, decenţă, rectitudine, onestitate, onoare. Dna Barker spune că "righteousness" descrie acţiunea necesară pentru a restaura promisiunea, ca şi rezultatul acestei acţiuni. Righteousness înseamnă să faci lucruri drepte, cum se cade, protejând şi menţinând promisiunea, legământul.

Martin Luther, spune dna Barker, în marele lui comentariu despre "Geneză", a spus că "righteousness" a fost parte a naturii originale a lui Adam, parte a ceea ce însemna pentru fiinţa umană să fie creată după chipul şi asemănarea Domnului, dar iniţiala lui "righteousness" a fost pierdută prin păcat.

Unul dintre cele mai preţioase lucruri pe care dna Barker le-a adus a fost acest incredibil citat din Isaiia: "Pământul şade poluat dedesubtul locuitorilor lui, pentru că ei au nesocotit legile, au mers dincolo de margini, au rupt legământul cu eternitatea. Drept urmare, un blestem devorează pământul, suferinţa oamenilor vine din propria lor vină. (Isaiia 24.5-6)

Viaţa, mai dramatică decât ficţiunea

Ziua de marţi, 11 septembrie, a adus două paneluri de discuţii, unul dimineaţa şi altul după-amiază, ambele desfăşurate navigând de la Nuuk spre Narsarsuaq. Am cunoscut la micul dejun pe dna Miyoko Matsubara, supravieţuitoare a bombardamentului atomic de la Hiroshima, în 1945.

La sfârşitul acelui an, 140.000 de oameni au pierit din cauza deflagraţiei atomice, cea mai mare parte a lor copii sub şapte ani, femei şi bătrâni, adică cei care rămăseseră acasă. Cu o seară înainte, la sesiunea dedicată subiectelor nucleare, dna Matsubara, acum în vârstă de 74 de ani, a spus în câteva zeci de minute povestea ei tragică. Este încă un moment în care am înţeles că viaţa este cu mult mai dramatică decât ficţiunea.

Acţiunile publice din domeniul ecologiei, asemenea tuturor celorlalte gesturi ale vieţii noastre, trebuie să aibă măsură. Lumea democraţiilor liberale nu trebuie complet ironizată sau criticată, atâta vreme cât profităm de ea din plin.

De exemplu, suntem la bordul unui vas care poluează. El este expresia celei mai noi tehnologii, înăuntru arată ca un hotel superelegant. Cei aflaţi la bord se comportă natural în faţa confortului regesc. Toată lumea foloseşte cu naturaleţe computere extraplate, televizoare cu plasmă, camere digitale, video-telefoane, internet, deşi toate acestea sunt produsele lumii liberal-democratice.

Trebuie să existe o măsură în toate, fiindcă altfel putem părea ipocriţi. Am spus, în treacăt, unui profesor german de fizică, admirator al anilor brejnevişti ai comunismului sovietic, despre viaţa noastră în România dinainte de 1989. Am spus că ar fi fost bine ca simpozionul să cuprindă şi mărturia cuiva care a trăit în comunism 30 de ani. Fiindcă a vieţui în întuneric şi frig, mâncând pâine cu muştar şi, din când în când, conserve de peşte, este ecologic, dar nu omenesc.

Poţi face perfect economie de electricitate ţinând populaţia în întuneric. Poţi menţine aerul curat prin punerea benzinei pe cartelă. Poţi ţine populaţia la dietă prin raţionalizarea zahărului, a uleiului, smântânii şi untului. Astfel, fereşti perfect oamenii de colesterol sau glicemie. Diabolizarea lăcomiei e una, dispreţuirea prosperităţii este alta.

Apus polar de soare

În dimineaţa de astăzi a continuat discuţia despre poluare şi despre insuficienta reacţie din partea guvernelor. Svend Auken, ministrul energiei şi mediului înconjurător, şi englezul Tom Spencer au vorbit despre relaţia dintre politică şi poluare, despre protocolul Kyoto şi despre globalizarea poluării. Guvernele unor ţări mici, precum Danemarca, Islanda, Norvegia sau Suedia au început o nouă revoluţie industrială în energia regenerabilă.

După-amiază, discuţiile au continuat pe tema dialogului între religie şi ştiinţă. Am petrecut apoi ultima seară pe vas. Apusul soarelui a fost de o extraordinară puritate. Liniile orizontului, ca şi lumina, îmi rămân în minte.

Chiar în faţa soarelui, care nu se mai vedea bine din cauza norilor, se afla un aisberg, probabil ultimul pe care îl mai aveam de văzut în această călătorie. Apa era albastră şi net delimitată la orizont, cerul albastru deschis, iar pata mare, galbenă şi difuză de pe orizont avea în faţă vârful aisbergului, care semăna cu desenul unui copil.