VIDEO Alain Robert: Stăpânul turnurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Alain Robert: Stăpânul turnurilor

Francezul supranumit „Spiderman”a cucerit şi Turnurile Petronas, din Kuala Lumpur, capitala Malaysiei. El a reuşit să atingă unul dintre vârfurile aflate la 452 de metri altitudine abia la a treia încercare, întrucât la primele două tentative, din 1997 şi 2007, a fost arestat de fiecare dată în dreptul etajului 60.

Are 47 de ani, e supranumit „Spiderman” şi face alpinism de când era copil. La vârsta de 12 ani, într-o zi în care părinţii au întârziat mai mult la cumpărături, Alain s-a căţărat pe faţada blocului până la etajul opt, unde era apartamentul familiei. Deşi s-a scuzat, invocând faptul că avea nevoie urgentă la baie, seara a încasat câteva palme şi a rămas fără revista „Pif” timp de trei săptămâni.

De atunci încoace, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Ori de câte ori escaladează un edificiu urban este arestat şi primeşte drept „răsplată” doar înghionteli din partea poliţiştilor, zile de arest şi amenzi usturătoare. Cel mai rău a fost bătut în Japonia, în anul 1998, când a fost eliberat numai după intervenţia Ambasadei Franţei la Tokyo. Când avea 20 de ani a suferit un accident major, în urma căruia şi-a rupt majoritatea oaselor de la mâini, pelvisul, câteva coaste şi nasul, a stat cinci zile în comă şi a căpătat sindromul cunoscut sub numele de „vertigo”.

De atunci suferă de greaţă şi ameţeli ori de câte ori se află la o înălţime mai mare de 20 de metri. Doctorii i-au oferit un certificat de handicap, în care se menţionează că nu-şi mai poate folosi mâinile decât în proporţie de 33%. Dar nu a renunţat la alpinism. Când a fost întrebat de ce, a răspuns simplu: „Dacă nu mă caţăr, nu simt că trăiesc”.

85 de construcţii gigantice

„Spiderman” cucereşte zgârie-norii prin propriile forţe



Alain Robert a devenit alpinist exersând toată copilăria pe stâncile neprimitoare ale Alpilor. Tehnica lui uluitor de simplă nu presupune folosirea unor unelte, frânghii sau plase de siguranţă. El se agaţă cu mâinile goale de fisurile sau denivelările peretelui pe care îl abordează şi se sprijină ferm în picioarele încălţate cu nişte pantofi din cauciuc natural, care nu alunecă pe niciun fel de suprafaţă. Nu urcă decât singur.

De altfel, cele câteva premii primite din partea unor organizaţii sportive, între care şi Comitetul Olimpic Internaţional, menţionează trasee montane dificile, pe care alţi alpinişti nu le-au abordat niciodată altfel decât în grup.
Dar gloria atletică nu a fost destul pentru el. Alain şi-a dorit să devină cunoscut şi a început să escaladeze edificii urbane, ca să capteze atenţia mass-media.

„Am un mesaj şi trebuie să îl audă toţi oamenii din lume”, explică el. „Avem în noi puterea de a înfăptui lucruri neînchipuite, dar nu putem reuşi decât după ce ne învingem teama de eşec”, precizează Alain în volumul autobiografic „Cu mâinile goale”, publicat anul trecut. În 1994, când avea 32 de ani, a escaladat Empire State Building din New York şi a ajuns imediat pe prima pagină a ziarelor. De atunci, s-a căţărat pe zeci de edificii din întreaga lume şi, conform propriilor declaraţii, a escaladat 85 dintre cele mai cunoscute clădiri impozante din lume. Cu toate acestea, abia în 2008 a fost menţionat în Cartea recordurilor.

Recordul „întinat”

Alain Robert a fost arestat de zeci de ori pentru ascensiunile sale neautorizate


Din cauza riscului, niciodată nu primeşte autorizaţie pentru „cascadoriile” sale, însă de cele mai multe ori  este tratat cu îngăduinţă. Ca o concesie pentru autorităţile care se dovedesc îngăduitoare, Robert acceptă uneori să poarte un mic rucsac în care are o pudră specială pentru mâini şi o frânghie, dar nu apelează la ele decât în caz de urgenţă. De pildă, în 2004, când a escaladat clădirea „Taipei 101” din Taiwan, înaltă de 508 metri, chiar a folosit pentru câteva minute frânghia, însă ulterior a regretat, precizând că şi-a „întinat” cel mai înalt record urban.

Turnurile Petronas, cucerite la 1 septembrie anul acesta, reprezintă a doua performanţă ca altitudine, dar cea mai importantă, spune Alain, întrucât nu a avut la el rucsacul ajutător. Mulţi spun că talentul său este apropiat de cel al personajului din benzile desenate şi, de două ori, chiar a fost îmbrăcat în costumul lui Spiderman. „Probabil că această poreclă mi se potriveşte, dar eu nu am puteri supraumane.

Tocmai acesta este mesajul meu. Sunt un om obişnuit, de numai 1,65 metri înălţime, care a reuşit ­să-şi învingă temerile şi handicapul. Oricine poate face ca mine”, spune el. În autobiografie, el mărturiseşte însă că a făcut multe sacrificii şi a îndurat multe suferinţe pentru a obţine performanţele pe care le are. „Aş vrea ca toţi copiii bolnavi să ştie că se pot vindeca. Singurul secret este că nu trebuie să renunţi niciodată. Trebuie să lupţi pentru tine şi pentru visurile tale, oricât ar părea de greu.”

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Kadîrov și-a numit fiul de 17 ani la conducerea Fiscului din Cecenia. Ce funcții cheie a mai avut adolescentul
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Violențe la protestul anti-imigrație din Haga. Manifestanții au atacat poliția și au incendiat mașini. Jandarmii au ripostat cu tunuri cu apă și gaze
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”