Telemedicina de urgenţă, ajutor pentru spitalele mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telemedicina de urgenţă, ajutor pentru spitalele mici

După succesul de la Târgu Mureş, sistemul de comunicare între unităţile de primiri urgenţe ar putea fi implementat şi la Bucureşti, pentru a veni în ajutorul spitalelor mici din apropierea autostrăzilor. Într-o lună şi jumătate, de când a fost inaugurat, sistemul de telemedicină de urgenţă de la Târgu- Mureş a fost solicitat, în medie, pentru trei cazuri pe zi.

Telemedicina de urgenţă este un sistem de conectare bidirecţională, audio, video şi de transmisii de date între specialiştii spitalelor mai mici din ţară şi cei ai unui centru de coordonare aflat într-un spital de urgenţă mai mare.

Concret, medicii spitalelor mici pot face apel la cei din Centrul de Coordonare ori de câte ori vor să primească o a doua părere în rezolvarea urgenţelor dificile sau pentru transferul bolnavilor în stare critică, în condiţii optime.

Printre puţinele din europa

Primul proiect de acest fel a fost inaugurat în România acum o lună şi jumătate, la Târgu-Mureş. „Puţine ţări din Europa se pot lăuda cu un asemenea sistem pentru urgenţele medicale“, potrivit medicului Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Prin intermediul lui, 40 de unităţi de primiri urgenţe din judeţele Alba, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu pot primi ajutor din partea colegilor de la Centrul de Coordonare, aflat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureş.

Practic, cele două echipe se pot consulta şi pot decide împreună necesitatea transferului de urgenţă a unui pacient aflat în stare critică şi spitalul la care poate fi transferat.

Potrivit medicului Raed Arafat, câteva zeci de apeluri s-au înregistrat până acum la Centrul de Coordonare de la Spitalul Judeţean Târgu-Mureş.

 „Într-o singură zi, medicii spitalelor mici solicită ajutorul specialiştilor de la Centrul de Coordonare din Târgu-Mureş, în medie, de trei ori. De obicei, ei cer indicaţii cu privire la transportul pacienţilor în stare gravă la alte spitale. Nu sunt foarte multe solicitări, dar este un semn că unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor mai mici încep să se obişnuiască tot mai mult cu sistemul de telemedicină“, declară Raed Arafat.

„Dacă sistemul se dovedeşte cu adevărat eficient în următoarea perioadă şi dacă vom avea fonduri, intenţionăm să creăm unul similar la Bucureşti, care să deservească spitalele mai mici din jurul autostrăzilor. Cu ajutorul lui vor fi trataţi sau transportaţi mai rapid şi mai eficient pacienţii cu traumatisme suferite în urma accidentelor rutiere. De multe ori, aceste spitale nu au anestezişti sau specialişti în reanimare disponibili la orice oră. Şi în zona Moldovei ar fi util un astfel de sistem“, crede Raed Arafat.

Cel mai probabil, Centrul de Coordonare de la Bucureşti va fi creat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pentru că aici este şi sediul SMURD. Crearea unor asemenea sisteme în întreaga ţară va reduce numărul de decese în situaţii de urgenţă, pentru că va scădea numărul erorilor medicale, dar şi cel al plimbărilor nejustificate ale pacienţilor de la un spital la altul.

Cum funcţionează

Medicii de gardă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureş pot vedea pe mai multe ecrane ce se întâmplă în sălile de primiri urgenţe ale spitalelor cu care sunt conectate prin sistemul de telemedicină.

Cu ajutorul unui joystick, ei pot „plimba“ o cameră high definition montată în tavanul încăperii pentru a observa aspectul pacientului, leziunile acestuia şi alte detalii.

Mai multe pentru tine:
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG