Stagii de practică în ortopedie pentru studenţii la medicină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Universitar de Urgenţă Elias organizează pe joi, 30 iulie 2015, de la ora 11, la sediul din Bucureşti, strada Bd. Mărăşti nr. 17, conferinţa de presă pentru lansarea proiectului POSDRU/189/2.1/G/155741– Program de stagii de practică în ortopedie şi consiliere profesională pentru studenţi la medicină.

150 de studenţi la medicină au ocazia să participe la un stagiu de practică organizat la Spitalul de Urgenţă Elias din Bucureşti, sub îndrumarea coordonatorului de program, doctor Nae Gheorghiu. Programul este co-finanţat din fonduri europene şi costă 375.000 de euro.

Menirea acestui proiect este de a familiariza studenţii cu practica medicală, deoarece presupune desfăşurarea unor activităţi unde vor relaţiona direct cu pacienţii, vor lua parte la stabilirea diagnosticului şi a atitudinii terapeutice şi vor participa activ la aplicarea unor metode de tratament.

De asemenea, studenţii participanţi vor fi consiliaţi în vederea alegerii unei specializări care să li se potrivească şi pe care să o practice cu profesionalism.

“Clinica de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias a fost înfiinţată în 2004 şi  s-a dezvoltat permanent prin organizarea şi dotarea cu aparatură modernă, performantă. Acest lucru a fost posibil datorită conştiinţei profesionale a medicilor, atât a celor care au iniţiat clinica cât şi a acelora care s-au alăturat pe parcursul anilor”, a precizat coordonatorul programului, doctorul Nae Gheorghiu.

În clinica de ortopedie a Spitalului Elias sunt abordate majoritatea patologiilor ortopedice. În cursul unui an au fost efectuate peste 450 de implanturi endoprotetice de primă intenţie şi de revizie, 200 de intervenţii artroscopice, nu mai puţin de 100 de intervenţii chirurgicale tumorale şi au fost tratate peste 500 de cazuri de fracturi.

Motivarea studenţilor pentru a se implica şi pentru a învăţa cât mai mult în timpul stagiilor de practică profesională se va realiza şi prin organizarea de concursuri cu premii constând în 15 premii în bani pentru cei mai buni dintre studenţii înscrişi, în valoare totală de 2.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani