Semnele care te trimit la doctor
0Ameţeala şi durerile de cap sau cele de inimă pot ascunde afecţiuni grave. Durerea de cap este unul dintre cele mai frecvente simptome, fiind întâlnită atât în virozele simple, cât şi în patologii mai complexe: tumori cerebrale sau afecţiuni digestive.
Răceala, accidentul vascular cerebral sau o posibilă depresie se găsesc în spatele unei banale dureri de cap. „Durerile de cap persistente sunt foarte periculoase şi necesită o vizită la doctor în cel mai scurt timp”, explică medicul generalist Călin Ciubotaru.
Potrivit acestuia, durerea de cap este simptomul întâlnit în cele mai multe afecţiuni. „Nu este exclus ca durerea să apară şi pe fondul stresului. Un examen dificil, un necaz în familie, o relaţie tensionată cu cei din jur sau, pur şi simplu, lipsa odihnei pot sta la baza ei”, mai explică medicul.
Ameţeala, semn al hipertensiunii
Tot durerea de cap poate fi un simptom şi pentru hipertensiunea arterială. În formele incipiente ale bolii, ea poate fi asociată cu o stare de nervozitate, zgomot în urechi, ameţeală şi cu tulburări de vedere. „Hipertensiunea arterială nu prea se manifestă prin semne clare.
Oamenii, când sunt nervoşi, au ameţeli sau simt vâjâituri în urechi, pun aceste semne pe fondul oboselii. La un moment dat, inima dă semne de oboseală şi mulţi se întreabă care este cauza”, subliniază medicul Călin Ciubotaru.
Hipertensiunea arterială trebuie ţinută sub supraveghere de medic, deoarece este principala cauză în apariţia bolilor de inimă. Măsurarea regulată a tensiunii se poate face nu doar într-un cabinet medical, ci şi în farmacii, cu ajutorul personalului.
Ce ascund durerile de burtă?
Şi durerile de burtă însoţite de scaune frecvente şi moi pot fi un semnal pentru multiple afecţiuni. Inflamarea apendicelui, sindromul de intestin iritabil sau sindromul premenstrual se pot manifesta în prealabil printr-o astfel de durere.
„Cei mai mulţi pacienţi se prezintă la medic şi pun aceste dureri pe seama alimentaţiei. Dar, în cele mai multe cazuri, este vorba de o boală la modă astăzi, numită sindrom de intestin iritabil”, explică Radu Voiosu, medic primar gastroenterolog.
Nu trebuie neglijate nici durerile din capul pieptului, care pot sugera că inima nu mai primeşte suficient sânge. Persoanele care au peste 50 de ani pot face un infarct miocardic dacă nu merg la medic atunci când durerea din capul pieptului persistă.
În cazul femeilor, durerea poate apărea din cauza litiazei biliare, subliniază medicul. În situaţiile mai „optimiste”, această durere poate ascunde un ulcer gastric sau duodenal.
Analize anuale necesare
- analize de sânge pentru verificarea nivelului glicemiei, colesterolului şi al trigliceridelor
- teste pentru depistarea virusurilor hepatice şi a virusului HIV
- examen ginecologic pentru depistarea infecţiilor genitale
- testul Babeş-Papanicolau pentru depistarea cancerului de col uterin la femei
- control stomatologic pentru depistarea afecţiunilor gingivale
- verificarea tensiunii arteriale
- examenul pulmonar