Primăvara apar cele mai multe cazuri de varicelă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinarea poate preveni apariţia varicelei şi poate uşura simptomele

75 la sută din copiii de până la 15 ani fac varicelă, cele mai multe cazuri înregistrându-se între lunile februarie şi aprilie. Femeile însărcinate, nou-născuţii, copiii cu vârsta peste 15 ani şi persoanele cu sistemul imunitar slăbit pot dezvolta o formă gravă a bolii.

Varicela, cunoscută şi sub denumirea populară de vărsat de vânt, este cea mai frecventă boală contagioasă manifestată prin urticarie. Deşi apare mai ales în cazul copiilor, ea poate deveni foarte contagioasă pentru toate persoanele care nu sunt imunizate.

„Varicela se întâlneşte pe tot parcursul anului, dar se manifestă mai frecvent iarna şi primăvara (februarie-aprilie). Adulţii care nu au avut varicelă în copilărie şi nici nu au fost vaccinaţi pot face boala dacă vin în contact cu o persoană bolnavă", afirmă Lăcrămioara Dobrin, medic specialist pediatrie în cadrul Centrului Medical Unirea (CMU).

Risc de pneumonie

Transmiterea bolii se face pe cale respiratorie, prin aer, prin strănut sau prin tuse de la persoanele bolnave. Mai rar, se poate transmite prin secreţii rezultate din ruperea veziculelor cutanate.

În general, în cazul copiilor sănătoşi, varicela nu este o boală severă. Cu toate acestea, varicela poate determina şi complicaţii. „Acestea pot consta în suprainfecţia bacteriană la nivelul leziunilor cutanate, în ataxia cerebeloasă acută (probleme de coordonare a musculaturii), de regulă uşoară şi rar întâlnită, în general la copii cu vârste mai mari, şi în pneumonia variceloasă, mai frecventă la adulţi", explică medicul Lăcrămioara Dobrin.

Nu luaţi antibiotice!

Pentru a limita riscul de complicaţii, este foarte important ca varicela să fie tratată corect. „Printre cele mai frecvente greşeli în ceea ce priveşte tratamentul varicelei se numără administrarea de antibiotice, afecţiunea fiind de natură virală.

Tratamentul corect constă în administrarea de paracetamol şi de lichide reci, pentru a reduce febra. Nu se recomandă aspirina persoanelor sub 20 de ani, din cauza riscului de apariţie a sindromului Reye (hepatită şi edem cerebral)", recomandă medicul Lăcrămioara Dobrin.

Pentru reducerea pruritului se pot folosi comprese reci, soluţie de calamină şi medicamente antialergice, administrate pe cale orală. „Tratamentul antiviral şi imunoglobulinele specifice nu sunt recomandate în tratamentul de rutină, ci numai grupelor cu risc de a dezvolta forme severe de boală (cu sistemul imunitar slăbit) şi adulţilor", mai spune Lăcrămioara Dobrin.

Vaccinarea, indicată

Principala măsură de prevenire a răspândirii bolii constă în izolarea la domiciliu a persoanelor afectate. „În plus, vaccinarea celor care au venit în contact cu bolnavul, efectuată în primele trei zile de la expunere, chiar dacă nu previne întotdeauna boala, cel puţin favorizează apariţia unei forme mai uşoare", atrage atenţia medicul.

Veziculele cu lichid, simptome clare

Perioada de incubaţie a varicelei durează între 10 şi 21 de zile. Simptomele sunt: febră, dureri de cap, mialgii (dureri musculare) şi inflamaţia gâtului, care apar la două zile de la erupţie (pete roşii sau umflături ce se transformă în vezicule pline cu lichid clar sau tulbure). Erupţia produce mâncărime.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim