Pe termen lung, aspirina ne poate orbi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care iau aspirină în mod regulat, mai mulţi ani la rând, cum sunt cele cu afecţiuni cardiovasculare, au un risc crescut de a dezvolta o problemă serioasă de vedere, semnalează un studiu recent.

Pe lângă riscul asupra aparatului digestiv, oamenii de ştiinţă australieni au descoperit un alt efect secundar important al administrării regulate de aspirină: riscul dezvoltării unei deficienţe de vedere.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Sydney, persoanele care se tratează frecvent cu aspirină sunt de două ori mai predispuşi la degenerescenţă maculară, o afecţiune oftalmologică manifestată prin distrugerea vederii centrale. Mai exact, în timp, se deteriorează macula, o componentă importantă a retinei, ceea ce se traduce ca o pată în mijlocul câmpului vizual.

Afectarea retinei, un risc de două ori mai mare

La studiul australian, citat de BBC, au participat 2.389 de persoane, cu vârste de aproximativ 60 de ani, iar una din zece lua aspirină cel puţin o dată pe săptămână. Testele oftalmologice au fost realizate la înrolarea în studiu, apoi la 5, 10 şi la 15 ani.

La finalul cercetării, specialiştii au observat că 9,3% din persoanele care luau aspirină au dezvoltat degenerescenţă maculară, comparativ cu doar 3,7% în rândul celor care nu se tratau regulat cu aspirină.

„Efectul cumulativ al aspirinei este cel mai nociv, deteriorarea serioasă a vederii observându-se de-abia după 15 ani de folosire a medicamentului“, se arată în raportul studiului australian, publicat în revista de specialitate JAMA Internal Medicine (Journal of the American Medical Association).

Ce este degenerescenţa maculară

Potrivit specialiştilor, aspirina creşte riscul formei umede de degenerescenţă maculară. Aceasta apare din cauza formării unor mici vase de sânge care cresc haotic. Ele cauzează inflamaţie şi mici sângerări care deteriorează retina şi obstrucţionează, deci, centrul câmpului vizual. Prin urmare, o persoană cu degenerescenţă nu poate vedea exact cât este ceasul, ci are o imagine similară cu cea alăturată.

Tot acest proces se poate derula foarte repede, deteriorarea importantă a vederii petrecându-se în câteva zile, în multe cazuri. Factorii de risc cunoscuţi deja pentru dezvoltarea acestei afecţiuni oculare sunt vârsta înaintată, fumatul şi istoricul familial de degenerescenţă.

„Testaţi-vă ochii“, recomandă specialiştii

Mulţi bolnavi de inimă sunt sfătuiţi de medici să ia zilnic o aspirină, în doze speciale, pe zi, pentru a preveni un infarct. De altfel, eficienţa acestui medicament a fost dovedită inclusiv în reducerea afectării inimii atunci când chiar se produce un infarct.

Deşi studiul australian este important şi recunoscut de comunitatea medicală, el trebuie confirmat prin cercetări ulterioare înainte de a modifica recomandările de administrare a aspirinei cardiacilor.

„Pentru pacienţii cu boli cardiovasculare şi cu risc crescut de infarct, riscul stopării tratamentului cu aspirină poate fi mai important decât cel al dezvoltării afecţiunii oculare“, se arată în raportul studiului.

Totuşi, ceea ce pot face persoanele care iau regulat aspirină este să meargă la controale oftalmologice periodice, pentru a depista din timp afectarea retinei.

Prezentarea de urgenţă la medic este necesară dacă:

  • apare o pierdere bruscă şi rapidă de vedere;
  • în câmpul vizual central apare brusc un punct alb sau negru care nu dispare;
  • liniile drepte devin curbate sau ondulate, iar obiectele îşi schimbă forma şi marimea, devenind distorsionate.
Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort