Mai mult rau decat bine

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul National de Sanatate din SUA a intrerupt, recent, un studiu de mare amploare asupra efectelor terapiei hormonale de substitutie pentru femeile aflate la menopauza. Mii de femei care urmau

Institutul National de Sanatate din SUA a intrerupt, recent, un studiu de mare amploare asupra efectelor terapiei hormonale de substitutie pentru femeile aflate la menopauza. Mii de femei care urmau tratament de substitutie hormonala au fost incluse in acest studiu pentru mai multi ani, in acelasi timp fiind efectuate cercetari si pe un grup placebo. Un comitet independent, care monitoriza rezultatele studiului, a recomandat intreruperea studiului deoarece rata imbolnavirilor de cancer in grupul tratat cu hormoni era mai mare decat al femeilor care nu luau astfel de medicamente. Cercetatorii sustin ca acest lucru nu inseamna ca terapia hormonala de substitutie nu are nici un fel de beneficii, dar totusi acestea sunt depasite de riscuri. Partea buna in aceasta poveste este ca studiul a fost oprit imediat ce s-a dovedit ca subiectii au de suferit. Apoi, vestea s-a raspandit rapid, milioanele de femei din State care urmau astfel de terapii fiind indrumate catre medicii curanti, acestia trebuind sa decida daca pacientele mai continua sau nu tratamentul. Unii specialisti spun ca terapia hormonala pentru o perioada scurta de timp nu este la fel de riscanta. Totusi, vestea proasta din aceasta descoperire este ca terapia hormonala de substitutie pare sa "ofere", pe termen lung, mai multe probleme decat beneficii. Toate aceste rezultate ingrijoratoare ridica intrebarea ce ar trebui sa faca milioanele de femeile care deja foloseau hormoni? Care va fi conduita terapeutica in viitor pentru aceste paciente? Cercetatorii americani considera ca rezultatele acestui studiu, desi au adus anumite inconveniente femeilor incluse in trial, ar putea salva vietile altor zeci de milioane. Pe de alta parte, unele date statistice sunt certe. Procesul de imbatranire a populatiei a inceput sa se faca simtit aproape pe tot globul. In plus, speranta de viata a femeilor este mai mare decat a barbatilor. Aceste realitati vor determina oamenii de stiinta sa gaseasca unele terapii, mai mult ca sigur non-hormonale, care sa asigure femeilor calitatea vietii si dupa instalarea menopauzei.