Laptele matern ar putea fi următorul tratament în cancer? Ce au descoperit cercetătorii dintr-o întâmplare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Despre beneficiile pentru sănătate ale laptelui matern s-a tot vorbit. Experţii testează acum un anumit compus al acestuia despre care cred că ar putea ajuta în tratamentul cancerului.

Cercetătorii au descoperit accidental efectul unei substanţe conţinută în laptele matern, substanţă pe care au numit-o „Hamlet“ şi despre care cred că ar putea ajuta în combaterea tumorilor canceroase, scrie yahoo.com.

Cercetătorii Universităţii din Lunt, Suedia, au obşinut rezultate pozitive după ce au studiat efectul pe care „Hamlet“ îl are în sângele pacienţilor diagnosticaţi cu cancer de vezică urinară. În studiile preliminare aceştia au injectat substanţa anumitor pacienţi care au început câteva zile mai târziu să elimine celule tumorale moarte prin urină.

„Este ceva magic în legătură cu abilitatea lui „Hamlet“ de a ţinti celulele tumorale şi a le ucide“ a declarat dr. Catharina Svanborg, citată de Daily Mail.

Descoperirea a fost făcută absolut întâmlător, în timp ce experţii cercetau antibiotice. „Eram în căutarea unor noi agenţi microbieni, iar laptele matern este o foarte bună sursă“, a continuat dr. Svanborg. „În timpul unui experiment am avut nevoie de celule umane şi bacterii, şi am ales celule umane tumorale din raţiuni practice“.

„Spre uimirea noastră, atunci când am adăugat acest compus din lapte, celulele tumorale au murit“.

Cercetătorii consideră că reacţia are loc în momentul în care laptele matern ajunge în intestine, moment în care se produce o proteină numită alfa-lactalbumină care se transform într-un puternic agent anticancerigen.

Substanţa din laptele matern ţinteşte celulele canceroase în monoterapie, oferind alternative la tratamentele chimio şi radioterapie, acestea din urmă distrugând deopotrivă şi celulele sănătoase şi pe cele bolnave din organism.

Oamenii de ştiinţă speră ca substanţa din laptele matern ar putea, de asemenea, să ajute pacienţii cu cancer intestinal şi de col uterin. Un studiu al substanţei „Hamlet“ desfăşurat în parallel cu un placebo este planificat a se desfăşura pentru a testa beneficiile promoţătoare ale acestui compus.


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie