Irimie: sute de spitale se închid dacă majorarea salariilor din sănătate nu se face din bugetul de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul

Irimie Cristian, fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat că majorarea salariilor personalului medical trebuie asigurată de bugetul de stat, şi nu din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, conform informaţiilor transmise de Mediafax.

În cadrul conferinţei de presă care a avut loc marţi, acesta a adăugat faptul că 70-80% din bugetul alocat spitalelor din România este reprezentat de salarii. Singura situaţie în care fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii prevede posibilă majorarea salariilor angajaţilor medicali este triplarea tarifului pe caz ponderat acordat de CAS. 

Cristian Irimie a declarat că ar trebui alocate fonduri de la bugetul de stat personalului medical.

"Aşa ar fi corect, iar în condiţiile acestea spitalele ar folosi banii pe care îi câştigă prin prestaţia personalului medical, prin serviciile acordate, în folosul direct al bolnavilor, prin medicamente, materiale sanitare, investiţii şi alte lucruri", a declarat Irimie.

Potrivit unei propuneri de proiect a Legii salrizării din sistemul sanitar, salariile pentru funcţiile de conduree variază în funcţie de numărul de paturi din spitale.  Astfel managerul unui spital cu peste 400 de paturi ar putea avea un salariu de 9.364 de lei pentru gradul 1 şi 9.905 pentru gradul 2, iar managerul unui spital cu sub 400 de paturi va fi remunerat, în funcţie de gradul pe care îl are, cu 9.105 lei sau 9.364 lei.

Managerul general al Serviciului de Ambulanţă ar putea avea 9.364 de lei pentru gradul 1 şi 9.905 lei pentru gradul 2.

Directorul medical al unui spital cu peste 400 de paturi cu grad 1 ar trebui să aibă un salariu de bază de 9.105 lei, iar pentru gradul 2, salariul ar trebui să fie 9.631 de lei.

În cazul directorilor medicali din spitalele sub 400 de paturi, salariile prevăzute în funcţie de grad sunt 8.607 lei şi 9.105 lei, în timp ce directorul medical din serviciile de ambulanţă ar putea fi remunerat cu 8.369 de lei (gradul 1) sau 8.852 lei (gradul 2).

Un medic şef ambulator de specialitate ar putea fi plătit cu 8.852 de lei pe lună pentru gradul 1 sau 9.105 lei pentru gradul 2, un şef serviciu - între 6.318 şi 7.692 de lei, un medic şef secţie sau şef laborator - 8.852 de lei (grad 1) sau 9.105 de lei (grad 2), în timp ce un asistent medical şef pe unitate - 5.171 de lei (grad 1) sau 5.884 de lei (grad 2).

Un medic primar din unităţi sanitare de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială ar trebui să aibă salariul de bază de la 5.636 lei până la 7.018 lei (sumă prevăzută pentru gradaţia maximă), un medic specialist - între 3.664 lei şi 4.563 lei, un medic rezident anul VI-VII - 3.409 lei şi 4.245 lei, un medic rezident anul IV-V - între 3.312 lei şi 4.124 lei, iar un medic rezident anul I - între 2.948 lei şi 3.671 lei. Un asistent medical/tehnician radiologie şi imagistică licenţiat/asistent medical de laborator din unităţi clinice ar putea avea salariu de până la 3.464 de lei.

Medicul stagiar ar putea primi, potrivit proiectului, între 1.899 şi 2.365 de lei.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert