Încălţările cu toc ne afectează coloana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă sandalele cu toc sunt la modă, beneficiile lor sunt doar estetice. Din punct de vedere al sănătăţii, purtarea lor îşi pune serios amprenta asupra spatelui şi articulaţiilor. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul purtării balerinilor.

Specialiştii atrag atenţia că, în timpul mersului pe tocuri, pentru menţinerea echilibrului, poziţia corpului se modifică. Prin curbarea spatelui, femeile care obişnuiesc să poarte frecvent încălţări cu toc riscă să sufere de discopatie lombară (care apare atunci când vertebrele presează discul intervertebral, iar acesta alunecă într-o parte), deoarece presiunea asupra coloanei se dublează. De asemenea, încălţămintea cu toc poate afecta sănătatea articulaţiilor genunchilor şi poate favoriza uzura prematură a cartilajelor, apariţia artritei şi chiar a osteoartritei.

Favorizează apariţia bătăturilor

În plus, în timpul purtării acestui tip de încălţăminte, din cauza tocurilor înalte, picioarele alunecă în faţă, iar întreaga greutate a corpului este susţinută de degete, fiind favorizată apariţia durerilor şi bătăturilor. Ţinând cont de aceste neplăceri, este bine să optezi pentru încălţări care au tocul de cel mult 5 centimetri sau să alegi încălţăminte cu talpă groasă uniformă, la care partea din faţă să fie bine fixată pe picior.

Atenţie însă, talpa foarte groasă nu permite o mişcare lejeră a piciorului! Cercetătorii canadieni de la Universitatea din Virginia au constatat că şi pantofii sport cu talpa mai groasă în zona călcâiului sunt la fel de nocivi pentru articulaţiile picioarelor ca şi pantofii cu toc. Pentru a ajunge la această concluzie, ei au monitorizat un grup de 68 de adulţi, 37 de femei şi 31 de bărbaţi, care alergau în mod regulat cel puţin 25 de kilometri pe săptămână. Subiecţii au fost puşi să alerge pe bandă atât desculţi, cât şi încălţaţi.

Testele efectuate de cercetători în timpul alergării asupra articulaţiilor gleznelor, genunchilor şi şoldurilor participanţilor au arătat că, atunci când erau încălţaţi, aceştia depuneau un efort de deplasare cu 54 la sută mai mare decât atunci când erau desculţi. „Efectul produs de pantofii sport cu talpă mai înaltă la călcâi asupra articulaţiilor este la fel de nociv precum cel înregistrat în cazul mersului pe tocuri", a declarat doctorul Casey Kerrigan, coordonatorul studiului.

Balerinii, neindicaţi adolescentelor

Consideraţi cel mai comod tip de pantofi, balerinii, care nu au toc sau barete care să se ataşeze pe picior, nu sunt lipsiţi nici ei de riscuri pentru sănătate. Acest lucru deoarece, pentru a fi menţinuţi în picioare, ei trebuie fixaţi cu ajutorul degetelor. Purtarea lor poate duce la încleştarea degetelor şi la apariţia bătăturilor, durerilor la nivelul tălpii, genunchilor şi spatelui. Mai ales adolescentele ar trebui să evite purtarea acestui tip de încălţăminte, deoarece ele au oasele picioarelor încă în dezvoltare.

„Din cauza purtării frecvente a balerinilor, mersul adolescentelor poate fi deformat, cu un serios impact asupra genunchilor şi şoldurilor", spune medicul podolog Mike O'Neil din cadrul Societăţii Britanice de Podologie. Din cauza unei tălpi prea subţiri, cum este în cazul balerinilor, şocul care apare la impactul cu solul este resimţit din plin.

Gravide, atenţie ce puneţi în picioare!

Femeilor însărcinate le sunt contraindicaţi balerinii, pantofii cu toc înalt sau şlapii, încălţăminte care nu oferă gleznelor suficient suport, avertizează medicii ortopezi ai Societăţii Britanice de Podologie. Specialiştii spun că încălţămintea pentru gravide ar trebui să aibă un toc de trei centimetri, mai multe barete pentru susţinerea piciorului şi, de preferat, o talpă fabricată dintr-un material care să absoarbă eficient şocurile.

Precauţie: Sandalele cu tocuri de peste 6 cm nu trebuie purtate mai mult de două-trei ore.

Încălţăminte specială în caz de dureri de spate

Există un tip de încălţăminte specială, concepută pentru a corecta postura corpului şi pentru a stimula activitatea musculară. Ea este recomandată persoanelor care suferă de dureri de spate şi care au probleme la nivelul coloanei (scolioză, spondiloză, hernie de disc), dar şi celor care prezintă malformaţii ale piciorului (platfus, monturi) sau varice.

Mersul desculţ este cel mai sănătos, afirmă specialiştii.

Specialistul nostru
Dr. Gheorghe Popescu
medic primar ortopedie Spitalul de Urgenţă Floreasca

Pantofii cu toc normal, de maximum doi-trei centimetri, sunt cei mai benefici, deoarece purtarea lor nu presupune riscuri de ordin medical. Însă tocurile exagerat de mari determină o accentuare a curburii coloanei vertebrale lombare, care în timp se complică şi duce la apariţia modificărilor artrozice intervertebrale. Adică vertebrele încep să se macine, provocând dureri şi chiar modificări serioase ale coloanei vertebrale.

De asemenea, purtarea unor tocuri prea mari duce în timp şi la suprasolicitarea articulaţiilor genunchilor, in special a celei femuro-rotuliana, precum şi a articulaţiilor labei piciorului. Pentru a evita toate aceste probleme, încălţămintea trebuie să fie comodă, să aibă talpa elastică, uşoară şi să fie confecţionată din materiale naturale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG