În ce măsură este moştenită inteligenţa

Abilităţile intelectuale nu sunt „bătute în cuie“ de la naştere, pentru că, alături de bagajul genetic, importante sunt mediul în care trăim şi experienţele pe care le avem.

Aproape 70% din inteligenţa unei persoane este moştenită, susţinea un studiu de referinţă efectuat pe gemeni, în anul 1990, de dr. Thomas Bouchard, de la Universitatea din Minnesota (SUA). De atunci, oamenii de ştiinţă au venit cu alte procente, însă majoritatea erau de părere că măcar jumătate din inteligenţa unui individ poate fi pusă pe seama genelor.

Anul trecut, cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh (Marea Britanie) au analizat peste o jumătate de milion de secvenţe de ADN şi au efectuat teste de inteligenţă unui număr de 3.500 de persoane pentru a ajunge la concluzia că 51% din capacităţile noastre intelectuale se datorează genelor, iar restul - stilului de viaţă şi experienţelor pe care le trăim.

Anul acesta, cercetătorii americani de la Universitatea Harvard au demontat zeci de ani de studii, după ce au afirmat că majoritatea genelor despre care se ştia până acum că „dictează" gradul de inteligenţă al unui individ nu au, de fapt, nicio legătură cu abilităţile lui cognitive. Altfel spus, toate analizele genetice efectuate vreodată pentru a găsi vreo legătură între inteligenţă şi ADN au fost eronate. Doar studiile pe gemeni, cum este cel al dr. Bouchard, în care nu s-au făcut testări genetice (ci doar teste de inteligenţă), ar putea rămâne în picioare, dar acurateţea lor este pusă de unii experţi sub semnul întrebării.

Genele sunt „cărămizile"

Ceea ce ar trebui să înţelegem din observaţiile cercetătorilor de la Harvard este nu neapărat că inteligenţa nu ar avea o componentă genetică, ci că suntem încă departe de a descoperi genele care diferenţiază abilităţile cognitive de la un individ la altul. Şi că gradul de inteligenţă moştenită nu poate fi calculat exact deocamdată.

Fără dubiu, spun oamenii de ştiinţă, bagajul genetic îşi lasă amprenta asupra inteligenţei unei persoane. Cercetătorul în neuroştiinţe Radu Braga, doctorand la Catedra de Fiziologie din cadrul UMF „Carol Davila", ne spune: „Componenta genetică este responsabilă în primul rând de asigurarea unei infrastructuri funcţionale şi în mult mai mică măsură de modul în care aceasta este utilizată. Practic, materialul genetic moştenit de la părinţi asigură formarea unor celule nervoase sănătoase şi creează premisele conectării ulterioare a acestor celule. Conectarea efectivă şi realizarea unor reţele funcţionale eficiente se realizează însă în urma stimulilor din mediul exterior.

Ca să dau un exemplu plastic, dacă am dori să construim o casă, materialul genetic ar fi responsabil de calitatea cărămizilor şi a celorlalte materiale de construcţie. Planul casei, designul, funcţionalitatea şi mai tot ce ţine de complexitatea produsului final au legătură cu alţi factori".  Aşadar, un copil provenit din părinţi inteligenţi nu va avea, în mod automat, capacităţi cognitive deosebite, dar există asemenea premise. 

Informaţiile modelează decisiv creierul

Există multe studii care spun că inteligenţa se păstrează în familie. Într-adevăr, este destul de probabil ca un copil născut din părinţi cu o un coeficient de inteligenţă mai scăzut să aibă, la rândul său, capacităţi cognitive reduse. Genele pot să nu aibă însă nimic de-a face cu dezavantajul intelectual, ci mai degrabă cu mediul insuficient de stimulant în care adeseori trăiesc astfel de copii.

De partea cealaltă, este foarte probabil ca părinţii cu un nivel de inteligenţă mai ridicat să le poată oferi copiilor un mediu propice dezvoltării capacităţilor cognitive, prin intermediul activităţilor pe care le au şi al persoanelor de care se înconjoară. Specialiştii spun că părinţii joacă rolul cel mai important în modelarea inteligenţei unui copil până în jurul vârstei de 8-9 ani. Apoi intervin alţi factori de mediu: şcoala, anturajul etc.

Deşi nu este o regulă, situaţia socioeconomică a persoanelor cu un coeficient de inteligenţă ridicat este mai bună şi astfel pot oferi copiilor acces la activităţi educative variate şi la instituţii de învăţământ performante. 

Când se dezvoltă cel mai mult intelectul

Fiecare noţiune învăţată creează, la nivelul creierului, conexiuni (sinapse) sau le consolidează pe cele existente. De numărul de sinapse depinde complexitatea creierului. Ele încep să se formeze încă din viaţa intrauterină, chiar de dinainte ca sistemul nervos să fie dezvoltat pe deplin, sub influenţa stimulilor tactili, auditivi etc.

„Cele două componente, genetică şi senzorială, se îmbină în acest moment al vieţii, creând o fiinţă unică. După naştere, aportul informaţiei externe în dezvoltarea individului capătă o pondere covârşitoare. Sugarul este copleşit de volumul imens de informaţie, având nevoie de o cantitate considerabilă de somn pentru a putea procesa toată această informaţie", potrivit cercetătorului în neuroştiinţe Radu Braga.

Volumul de informaţie acumulat ulterior are o tendinţă descrescătoare. Cele mai puţine noţiuni le asimilăm după 30-35 de ani, iar de vină pentru acest lucru este nu neapărat o barieră biologică, ci mai degrabă una comportamentală. „Când o persoană consideră că şi-a însuşit aptitudinile necesare pentru a se descurca în viaţă, se instalează acest platou relativ", mai spune Radu Braga.

Talentele sunt înnăscute

Unele caracteristici ale indivizilor sunt moştenite de la părinţi. Este vorba despre aşa-numitele talente sau abilităţi, care se pare că ar apărea pe fondul unor variaţii genetice. Pentru ca un talent să poată fi dezvoltat şi să se ajungă la performanţe, el trebuie să fie însă identificat, iar mediul de viaţă joacă un rol important în acest sens.

"Dacă am dori să construim o casă, materialul genetic ar fi responsabil de calitatea cărămizilor. Planul casei şi mai tot ce ţine de complexitatea produsului final au legătură cu alţi factori."

Radu Braga cercetător în neuroştiinţe